Defense România News Macedonia, schimbare nume. Vot istoric în Parlament

Macedonia, schimbare nume. Vot istoric în Parlament

Parlamentul Macedoniei a votat vineri noaptea în favoarea schimbării numelui ţării, lansând o procedură de modificare a Constituţiei, transmite dpa.

Toţi cei 80 de parlamentari prezenţi au votat pentru, reuşind astfel să se atingă pragul de două treimi cerut pentru iniţierea oricărei schimbări în legea fundamentală.

Mai mulţi reprezentanţi ai opoziţiei naţionaliste au rupt rândurile şi s-au pronunţat în favoarea iniţiativei, iar restul au boicotat votul.

Prim-ministrul Zoran Zaev a promis alegeri anticipate dacă parlamentul refuză să aprobe modificarea.

El şi omologul său grec, Alexis Tsipras, au căzut de acord în iunie ca Macedonia să-şi schimbe numele în Republica Macedonia de Nord şi Atena în schimb să înceteze blocarea aderării vecinului ei la NATO şi deschiderii discuţiilor de aderare la UE.

Grecia revendică numele Macedonia şi moştenirea ei istorică pentru provincia sa nordică. Disputa diplomatică a izbucnit după apariţia Macedoniei în urma dezintegrării fostei Iugoslavii în 1991.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes