Defense România News Ludovic Orban, despre implicarea financiară a Ungariei în România: Nu e afectată siguranța națională, cât timp nu se face o discriminare

Ludovic Orban, despre implicarea financiară a Ungariei în România: Nu e afectată siguranța națională, cât timp nu se face o discriminare

Fostul premier al României, Ludovic Orban: Sursă foto: Guvernul României Facebook
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a susţinut, duminică, la Covasna, că implicarea financiară a guvernului Viktor Orban în proiecte din Covasna şi Harghita nu afectează siguranţa naţională, atâta timp cât "nu se operează o discriminare".

"Întotdeauna am spus că nu poate fi acordat acest ajutor (din partea guvernului Victor Orban - n. red.) pe criterii etnice. Dacă se derulează un astfel de program de sprijin, el trebuie să se deruleze către orice fel de cetăţean român, indiferent că este de etnie maghiară, că este român sau german. Atât timp cât nu se dă cu dedicaţie numai către cetăţenii români de origine maghiară, nu se operează o discriminare şi are efecte, nu cred că este afectată siguranţa naţională. Dacă ar fi fost afectată siguranţa naţională, probabil am fi primit avertismente din partea instituţiilor care au competenţă să vegheze la siguranţa naţională", a spus Ludovic Orban, în cadrul unor declaraţii de presă.

Liderul PNL a precizat că există, la nivel guvernamental, programe de susţinere a românilor din Harghita şi Covasna în vederea menţinerii identităţii naţionale.

"În timpul guvernării mele s-a constituit un serviciu special la nivelului Secretariatului General, care are programe de susţinere a românilor din Covasna şi Harghita, pentru activităţi culturale, religioase şi altele, pentru menţinerea identităţii. E un serviciu care funcţionează şi care are programe care au efecte favorabile", a precizat liderul PNL.

Întrebat fiind despre modul în care se desfăşoară guvernarea alături de UDMR, liderul liberal a spus că este "o guvernare complicată", dar că UDMR îşi respectă "cele mai multe înţelegeri pe care şi le ia".

"E o guvernare complicată. Noi am mai guvernat alături de UDMR şi în perioada Convenţiei, şi după 2005 (...), UDMR are oameni competenţi, care girează cu profesionalism ministere, agenţii, autorităţi. De regulă, UDMR este un partener care îşi respectă cele mai multe înţelegeri, angajamente pe care şi le ia împreună cu partenerii de coaliţie. Sigur, sunt anumite limite peste care nu trecem", a afirmat Orban.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes