Defense România News Locotenent-colonelul american Brad Stark a fost decorat cu cea mai înaltă distincție militară a Armatei României

Locotenent-colonelul american Brad Stark a fost decorat cu cea mai înaltă distincție militară a Armatei României

Locotenent-colonelul Brad Stark, ofițer în cadrul Biroului de Cooperare Militară, decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României de către Șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu. Sursă foto: MApN via. Ambasada SUA în România
Locotenent-colonelul Brad Stark, ofițer în cadrul Biroului de Cooperare Militară, a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României de către Șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, potrivit unui anunț făcut de Ambasada Statelor Unite ale Americii în România.

Emblema de Onoare a Armatei României este cea mai înaltă distincție militară dintre medaliile, distincțiile și însemnele țării. Ea se acordă la inițiativa Ministerului Apărării sau la propunerea autorităților din domeniul acordării distincțiilor naționale sau militare.

Potrivit sursei citate, locotenent-colonelul Stark a fost decorat pentru acțiunile și eforturile sale neobosite prin care a contribuit la consolidarea prestigiului Armatei Române.

Biroul pentru cooperare în domeniul apărării (ODC)

Locotenent-colonelul Brad Stark este ofițer în cadrul Biroului Biroul, care răspunde comandantului Comandamentului Forţelor Armate ale SUA în Europa, Ambasadorului SUA în România şi Agenţiei pentru Cooperare în Domeniul Apărării şi Securităţii.

Biroul implementează programe de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv programe de pregătire şi educaţie militară internaţională, programe de finanţare militară străină/ vânzări de echipament militar către alte state, programul de parteneriat cu alte state, Centrul George C. Marshall, cooperare între instituţii militare şi programe de asistenţă umanitară. În plus, ODC România coordonează activităţi de pregătire, exerciţii, operaţiuni şi acorduri bilaterale de apărare, potrivit informațiilor prezentate pe site-ul Ambasadei SUA în România.

Biroul pentru cooperare în domeniul apărării din România amplifică succesul activităţilor Statelor Unite consolidând parteneriatele, facilitând accesul şi crescând interoperabilitatea cu forţele armate române.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes