Defense România News Conflict Kosovo. Serbia, pregătită pentru un compromis

Conflict Kosovo. Serbia, pregătită pentru un compromis

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a sugerat joi că este pregătit pentru un compromis în definirea frontierelor Serbiei cu Kosovo, cu scopul de pune capăt unui îndelungat conflict şi în contextul în care normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina este o condiţie cheie pentru primirea Serbiei în blocul comunitar, informează agenţia Reuters.

'Este nevoie de doi pentru un tangou', a afirmat Vucic, referindu-se la negocierile dintre Belgrad şi Pristina mediate de UE.

Cei mai mulţi dintre sârbii kosovari, mai ales cei din partea de nord a Kosovo, unde sunt majoritari, se împotrivesc autorităţilor de la Pristina.

Prin urmare, în timpul unei vizite în oraşul kosovar Sid, Vucic a sugerat o delimitare, termen înţeles de mulţi ca fiind o sugestie pentru o partiţie între Serbia şi partea din Kosovo dominant albaneză.

'Eu încerc, iar aceasta este politica mea pentru delimitarea cu albanezii. Dacă avem un teritoriu care nu ştim cui îi aparţine, de cine şi cum este administrat, aceasta este mereu o sursă de potenţiale conflicte', a spus preşedintele sârb.

Ideea a fost respinsă inițial

Ideea unei partiţii a mai fost evocată, dar a fost respinsă pe 31 iulie de preşedintele kosovar, Hashim Thaci.

Totuşi, politicieni şi analişti de la Belgrad consideră că o partiţie în urma căreia Serbiei i s-ar permite să păstreze controlul asupra părţii de nord a Kosovo (zonă majoritar sârbă) în schimbul Văii Presevo, o zonă din sudul Serbiei populată de etnici albanezi, ar putea fi acceptabilă pentru ambele părţi.

Dar Serbia mai doreşte şi o autonomie extinsă pentru enclavele sârbe din Kosovo, un statut de protecţie pentru mănăstirile ortodoxe şi compensaţii financiare pentru pierderea unor proprietăţi, inclusiv proprietăţi industriale şi facilităţi energetice.

Preşedintele Aleksandar Vucic, care conduce delegaţia sârbă la negocierile cu Kosovo mediate de UE şi urmează să se întâlnească la Bruxelles cu Hashim Thaci, a mai spus că soluţia trebuie să fie 'cuprinzătoare, dar nu simplificată', însă a refuzat să dezvolte ideile pentru a nu 'deschide cărţile de negociere'.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes