Acesta e cel de-al doilea atac masiv asupra bazei Prince Sultan din ultimele două săptămâni. Așa cum nota și DefenseRomania la mijlocul acestei luni, un atac iranian cu rachete a avariat cinci aeronave de realimentare KC-135 Stratotanker ale Forțelor Aeriene ale SUA, aflate la sol, tot în baza aeriană Prince Sultan din Arabia Saudită.
12 aeronave KC-135 Stratotankers. Photo source: U.S. Air Force
Așadar, vorbim de al doilea incident.
Publicația The Aviationist scrie că imaginile din satelit arată semne ale unui atac la baza aeriană Prince Sultan din Arabia Saudită, iar The Wall Street Journal Journal relatează că o rachetă iraniană „a trecut” și a avariat „mai multe avioane americane de realimentare”.
Oficiali americani și saudiți sub protecția anonimatului au mai declarat pentru The Wall Street Journal că în atac au fost folosite și drone.
Pagubele produse avioanelor de realimentare KC-135 sunt încă neclare. Informații neconfirmate însă vorbesc și de lovirea unui avion AWACS de tip E-3 Sentry
Boeing E-3 Sentry AWACS / US Air Force
Pagubele sunt momentan neclare. Deși fotografiile anterioare din satelit au arătat mai multe avioane americane de realimentare în poziții nefirești „înghesuite” pe aceeași platformă din bază, imaginile disponibile sunt la rezoluție mică și nu permit confirmarea vizuală a prezenței și a amplorii pagubelor produse.
Conform unui articol publicat de Air&Space Forces , un avion AWACS E-3 Sentry a fost de asemenea avariat, deși acest incident nu a putut fi confirmat până în prezent.
Sursa citată amintește că deși comandantul Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), amiralul Brad Cooper, a declarat pe 25 martie că lansările de rachete și drone iraniene au scăzut cu peste 90% de la începutul conflictului, incidentul demonstrează că Iranul rămâne capabil să lanseze rachete și continuă să atace baze și ținte logistice americane din regiune, chiar și cu resursele militare în scădere.
Tot The Wall Street Journal scrie că în atac au fost răniți și 12 soldați americani, dintre care doi sunt în stare gravă. Aceștia se aflau într-o clădire din baza Prince Sultan, în momentul atacului iranian.
Până în prezent CENTCOM și Pentagonul nu au comentat informația privind atacul asupra bazei militare a SUA din Arabia Saudită.
Amintim că de la începutul războiului din Iran, de pe 28 februarie 2026, au fost uciși 13 militari americani. Dintre aceștia 7 în statele din Golf și 6 în Irak, unde un KC-135 s-a prăbușit. Alți aproximativ 300 de soldați au fost răniți.
ma