Defense România Conflicte militare în defășurare Israel Iranul a lansat rachete asupra Israelului

Iranul a lansat rachete asupra Israelului

Foto ilustrativ: 16 rachete balistice și 5 drone kamikaze distrugând un „complex nuclear israelian”, o machetă construită de iranieni, în timpul unor exerciții militare. Sursă: Captură YouTube @IRAN Military Power
Sirenele răsună în nordul Israelului pe fondul unui atac iranian cu rachete balistice. Locuitorilor din zonă li s-a cerut să se adăpostească în adăposturi.

Armata israeliană afirmă că sistemele de apărare aeriană acționează pentru interceptarea rachetelor.

„În acest moment, Forțele Aeriene Israeliene operează pentru a intercepta și a lovi amenințările, acolo unde este necesar, pentru a elimina pericolul”, a precizat IDF.

Autorităţile israeliene au îndemnat publicul, prin mesaje text trimise pe telefoane mobile, să fie pregătită să se adăpostească.

Municipalitatea din Ierusalim a anunţat în ce o priveşte sâmbătă închiderea şcolilor şi birourilor din oraş până luni, la ora 18:00 GMT, în urma atacurilor aeriene israeliene şi americane asupra Iranului, potrivit France Presse.

Înainte de a lansa rachetele, Iranul declarase că va răspunde dur la atacurile asupra teritoriului său lansate de Israel şi Statele Unite ale Americii.

"V-am avertizat. Acum aţi pornit pe o cale al cărei sfârşit nu mai este în mâinile voastre", a declarat şeful comisiei de securitate, Ebrahim Azizi, citat de DPA și Agerpres.

Statele Unite şi Israelul au lansat sâmbătă dimineaţa atacuri asupra Iranului, Israelul vorbind de un "atac preventiv" împotriva inamicului său declarat "pentru a elimina ameninţările".

Alte știri de interes