Defense România Conflicte militare în defășurare Ucraina Infiltrări în Odesa. Ucrainenii au reținut un agent rus care „vâna” sisteme Neptun, folosite și la scufundarea crucișătorului Moskva

Infiltrări în Odesa. Ucrainenii au reținut un agent rus care „vâna” sisteme Neptun, folosite și la scufundarea crucișătorului Moskva

IMAGINE ILUSTRATIVĂ: Baterie de coastă antinavă Neptun a Ucrainei
Un agent rus a fost arestat la Odesa de SBU (Serviciu de Securitate al Ucrainei), în timp ce se pregătea să transmită informații privind plasamentul bateriilor de coastă Neptun, precum și a sistemelor de apărare antiaeriană.

Potrivit agenției ucrainene Ukrinform, SBU a reținut un agent rus care lucra pentru serviciile speciale ale Federației Ruse. 

Acesta colecta date privind posibile poziții ale apărării antiaeriene din Odesa, dar și a sistemelor de apărare costieră ucrainene Neptun, devenite celebre după ce au scufundat crucișătorul Moskva, nava amiral a Flotei ruse a Mării Negre.

SBU a precizat că agentul rus a fost reținut în timp ce încerca să transmită informații către partea rusă. 

Potrivit serviciului ucrainean, agentul e un localnic al orașului Odesa care s-a pus în slujba Federației Ruse după invazia pe scară largă generată de ocupantul rus.

Sistemele de coastă ucrainene Neptun - „vinovate” de scufundarea crucișătorului Moskva, nava amiral a Flotei ruse din Marea Neagră

Crucișătorul Moskva, sursă foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă

În seara zile de 13 aprilie, mass-media de la Kiev, citând mai mulţi oficiali ucraineni, raporta că nava amiral a Flotei ruse de la Marea Neagră, crucișătorul rus Moskva a fost lovit de sistemul de rachete de coastă RK-360MT „Neptun”.

Rușii au negat inițial informația, apoi, puși în fața faptului împlinit, au fost nevoiți să recunoască că Moskva, nava amiral a Flotei, s-a scufundat.

Incidentul a reprezentat o lovitură de imagine, dar și militară, de proporții încasată de Armata rusă.

Crucişătorul Moskva, ce avea o lungime de peste 180 de metri, a fost lansat în 1979 şi şi-a început misiunile în 1983. Nava a fost utilizată pentru a lansa rachete asupra teritoriului ucrainean și era „bijuteria” Flotei ruse a Mării Negre.

Scufundarea crucișătorului Moskva, navă a cărei valoare era estimată la 750 de milioane de dolari, considerată de ruși de nescufundat, are o valoare la nivel simbolistic uriașă fiind o reușită militară de proporții a forțelor armate ucrainene în fața invadatorului rus.

CITEȘTE ȘI: Cum a ajuns Moskva recif rusesc pe fundul mării. Cdr. (ret) Eugen Niculae: Crucișătorul avea sisteme pentru contracararea rachetelor Nepun

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes