Germania a renunțat la fregatele F126 în detrimentul MEKO A-200. Pierderi uriașe în cea mai amplă răsturnare dintr-un program naval european

Consorțiul condus de șantierul naval olandez Damen Schelde nu mai putea garanta livrarea celor șase nave de luptă în limitele acceptabile de cost, termen și risc operațional, iar Berlinul a preferat să oprească proiectul decât să continue să investească într-o platformă tot mai greu de dus la bun sfârșit. 

Decizia anulează aproape instantaneu cele circa 2,3 miliarde de euro deja cheltuite pe integrarea sistemelor de luptă, lucrările de construcție incipiente și pregătirea industrială pentru ceea ce fusese, până acum, cel mai mare program naval german de la al Doilea Război Mondial.

Germania renunță la fregatele F126 și optează pentru MEKO A-200. Vor fi achiziționate 8 nave pentru 11,6 miliarde de euro

Prezentarea proiectului fregatei F126 / Foto: Damen

În locul fregatelor F126, Germania va achiziționa opt nave de tip MEKO A-200-DEU, produse de șantierul german ThyssenKrupp Marine Systems, patru comenzi ferme, în valoare de circa 6,3 miliarde de euro, plus opțiunea pentru alte patru, evaluate la încă 5,3 miliarde de euro. 

Costul total al noului program, de aproximativ 11,6 miliarde de euro pentru opt nave, rămâne semnificativ sub cei aproape 18 miliarde de euro estimați pentru salvarea și finalizarea proiectului F126 cu doar șase fregate. Decizia reflectă, potrivit oficialilor germani, doctrina Zeitenwende (virajul strategic adoptat de Berlin după 2022) care pune accentul tot mai clar pe capacitate de luptă disponibilă rapid, în detrimentul unor concepte tehnologic ambițioase, dar greu de livrat la timp.

Motivul real al acestei decizii este la fel de important ca sumele vehiculate, respectiv amenințarea tot mai concretă pe care submarinele și operațiunile hibride rusești o reprezintă pentru infrastructura critică subacvatică din Marea Baltică și din întreaga zonă a Flancului Nordic al NATO. 

Viceamiralul Jan Christian Kaack, șeful Marinei germane, a descris în mod repetat Marea Baltică drept spațiul de luptă esențial al Germaniei și un punct vulnerabil critic pentru întreaga alianță, în condițiile în care Rusia continuă să își mențină activitatea submarină în regiune, în paralel cu operațiuni de sabotaj, recunoaștere și presiune asupra cablurilor de fibră optică, conductelor energetice și rețelelor logistice maritime. 

Incidentele asociate flotei „fantomă” legate de Rusia și navelor de cercetare precum Yantar au alimentat convingerea tot mai răspândită în structurile de securitate occidentale că Moscova testează metodic reziliența NATO sub pragul unui conflict deschis.

Aderarea Finlandei și Suediei la NATO a transformat, pe hârtie, Marea Baltică într-un „lac NATO”, dar oficialii germani și aliații lor avertizează că activitatea rusă subacvatică și hibridă  s-a adaptat rapid la această nouă configurație. 

Fregatele MEKO oferă o descurajare mai credibilă decât F126?

Fregată MEKO A-200 "NRP Corte Real" a Marinei Portugheze / Foto: US NAvy

În acest context, Berlinul a decis că opt fregate MEKO operaționale până în 2029 oferă o descurajare mult mai credibilă decât șase nave F126 care ar fi putut deveni disponibile abia la începutul anilor 2030, un decalaj pe care planificatorii NATO îl consideră inacceptabil de riscant, având în vedere că anul 2029 a fost identificat în mod repetat ca un termen critic pentru pregătirea de luptă a alianței și pentru echilibrul militar cu Rusia.

Tehnic, programul F126 își propusese o fregată impresionantă, de peste 10.500 de tone, cu sisteme modulare de misiune, autonomie extinsă, sonar tractat avansat și capacitate pentru forțe speciale, elicoptere și echipe specializate. Ambiția proiectului s-a transformat însă treptat în exact tipul de blocaj birocratic și industrial cu care Europa s-a mai confruntat și în alte proiecte: probleme de integrare software, derapaje de cost și termene de livrare care se prelungeau constant. 

O tentativă de salvare a programului, prin transferul conducerii către Naval Vessels Lürssen (companie ce colaborează strâns cu Rheinmetall), s-a prăbușit după ce estimările de cost au sărit la 15,2 miliarde de euro pentru doar șase nave, iar Berlinul a refuzat, în plus, să renunțe la dreptul de a cere despăgubiri de la Damen, considerând că o asemenea concesie ar fi fost o ”gestionare iresponsabilă a banului public”.

Consecințele industriale s-au văzut imediat pe piețele financiare: acțiunile Rheinmetall au scăzut cu 13-15%, pe fondul percepției investitorilor că compania pierde un rol pe care îl anticipase în restructurarea programului naval german, în timp ce Damen se confruntă cu o lovitură reputațională și financiară majoră, după ce pusese deja chila primei nave, Niedersachsen, în 2024. 

Marele beneficiar al întregii situații este ThyssenKrupp Marine Systems, care își consolidează poziția de principal constructor naval al Germaniei chiar în plin ciclu de reînarmare europeană, un semnal pe care alte capitale europene, confruntate cu programe multinaționale similar de complicate, îl urmăresc cu atenție.

Dincolo de cifre și de companii, episodul prezentat arată că, în actualul climat de securitate, capacitatea de a transforma rapid bugetele de apărare în putere de luptă disponibilă contează tot atât de mult cât tehnologia avansată a echipamentelor alese. Altfel spus, pe măsură ce alianța se pregătește pentru un orizont de pregătire de luptă tot mai apropiat, lecția germană pare să spună că: navele „suficient de bune” și livrate la timp bat, în logica actuală de descurajare, platformele perfecte, dar mereu întârziate.