Defense România News Generalul Ciucă, întrevedere cu generalul Enzo Vecciarelli

Generalul Ciucă, întrevedere cu generalul Enzo Vecciarelli

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă
Generalul Enzo Vecciarelli, șeful Statului Major al Apărării din Italia, a efectuat, în perioada 12-14 iunie, o vizită în România, la invitația generalului Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Apărării.

Agenda oficială a vizitei generalului Enzo Vecciarelli în România a inclus o întrevedere cu generalul Nicolae Ciucă, o întâlnire cu militarii detașamentului italian dislocați în România, pentru executarea misiunilor de poliție aeriană alături de militarii Forțelor Aeriene Române, și participarea la cea de-a treia ediție a „Black Sea and Balkans Security Forum", unul dintre cele mai mari evenimente din România pe tema securității Mării Negre și a Balcanilor, desfășurat la Constanța, informează Radio România Actualități.

Legături strânse între Armata României și cea a Italiei

Întrevederea celor doi oficiali a constituit o oportunitate pentru a dezbate teme de interes privind cooperarea bilaterală și diversificarea modalităţilor de instruire în comun, precizeaza comunicatul de presa primit de la SMAp.

„Legăturile dintre Armata României și cea a Italiei sunt foarte strânse și sunt convins că istoria noastră comună, ce datează încă din vremea dacilor și romanilor, ne va ajuta să dezvoltăm proiecte noi care să sprijine parteneriatul strategic dintre cele două țări," a concluzionat generalul Ciucă.

Generalul Enzo Vecciarelli a subliniat că „este foarte important ca militarii români și italieni să participe în continuare la exerciții multinaționale în vederea asigurării interoperabilității", cei doi șefi ai apărării convenind asupra intensificării cooperării pe această dimensiune datorită caracterului complex al mediului actual de securitate.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes