Defense România Conflicte militare în defășurare Israel Gărzile Revoluționare Iraniene au sechestrat o navă cargo în apropierea strâmtorii Ormuz

Gărzile Revoluționare Iraniene au sechestrat o navă cargo în apropierea strâmtorii Ormuz

Iran / pexels, Lara Jameson
Sechestrarea navei, despre care presa iraniană a spus că este „legată de Israel”, urmează uciderii de către Israel a liderilor organizației Gardienii Revoluției, în urma atacului asupra consulatului iranian de la Damasc.

Gărzile Revoluționare iraniene au confiscat o navă container în apropiere de strâmtoarea Ormuz despre care presa iraniană de stat a spus că este „ legată de Israel ”, scrie Reuters.

Un videoclip arată comandouri coborând dintr-un elicopter pe MSC Aries, o navă sub pavilion portughez, care transportă 25 de membri ai echipajului. Într-o declarație de sâmbătă, MSC a confirmat că autoritățile iraniene s-au urcat la bordul navei și că „de atunci a fost deviată de la itinerariul ei către Iran”.

MSC închiriază Aries de la Gortal Shipping, o filială a Zodiac Maritime, a spus Zodiac într-un comunicat, adăugând că MSC este responsabilă pentru toate activitățile navei.

Zodiac este parțial deținut de omul de afaceri israelian Eyal Ofer.

Incidentul are loc pe fondul tensiunilor regionale tot mai mari de la începutul campaniei Israelului în Gaza în octombrie, Israelul sau aliatul său, Statele Unite, ciocnindu-se în mod repetat cu grupările subordonate Iranului din Liban, Siria, Irak și Yemen.

Iranul a amenințat că va răzbuna pentru presupusele atacuri aeriene israeliene asupra consulatului său din Damasc, capitala Siriei, la 1 aprilie, care au ucis șapte ofițeri ai Gărzilor Revoluționare, inclusiv doi comandanți superiori.

Președintele american Joe Biden a declarat vineri că se așteaptă ca Iranul să atace Israelul „mai devreme, mai degrabă decât mai târziu” și a avertizat Teheranul să nu facă acest lucru.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că „Iranul va suporta consecințele pentru că a ales să escaladeze în continuare această situație”, ca răspuns la rapoartele privind confiscarea MSC Aries.

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes