Informația a fost făcută publică, în dimineața zilei de 9 iunie, de Vladimir Saldo, „șeful” numit de Rusia al părții ocupate din regiunea Herson.
Potrivit lui Saldo, lovituri nocturne ale dronelor ucrainene au produs noi avarii ale podului, ducând la închiderea completă a traficului.
Transportul rutier este direcționat pe rute alternative către istmul Perekop care leagă Peninsula Crimeea de Ucraina continentală.
Lovitura precedentă asupra podului Ciongar a avut loc în noaptea de 7 iunie. Aceasta a fost efectuată de unități ale Centrului de Operații Multidomeniu „Falanga” din Regimentul 1 Asalt și ale Regimentului 475 Asalt „CODE 9.2”.
Dronele kamikaze utilizate pe 7 iunie au fost de tipurile FP-2 și „Behemot”, cea din urmă fiind prezentată pentru prima dată la sfârșitul lunii mai.
Forțele ucrainene au început în urmă cu câteva săptămâni o campanie de lovituri asupra sistemului logistic rusesc pentru Crimeea.
Știrea despre lovirea podului de Chongar, vine după o altă interdicție realizată de dronele ucrainene. Forțele ruse din Peninsula Kinburn (Kinburn Spit - malul sudic al estuarului prin care Niprul se varsă în Marea Neagră) ar intenționa să se retragă de acolo, potrivit analiștilor de la ISW (Institute for Study of War). Decizia de retragere ar fi fost luată deoarece atacurile ucrainene cu drone limitează sever aprovizionarea trupelor ruse.
Pe podul Ciongar trece șoseaua R-280, construită de autoritățile ruse de ocupație, care leagă orașul Rostov-pe-Don de Crimeea prin teritoriul ocupat al regiunii Donețk, inclusiv prin Mariupol. Ruta este una dintre principalele căi logistice pentru aprovizionarea trupelor de ocupație din peninsulă.
În ultimele săptămâni, Forțele de Apărare ale Ucrainei au început să lovească activ cu drone camioanele logistice și autocisternele de combustibil de pe drumurile care duc din Rusia spre Crimeea ocupată. Intensitatea atacurilor i-a obligat deja pe ocupanți să limiteze circulația camioanelor prin teritoriile ocupate ale regiunii Herson către Crimeea, precizează publicația Militarnii.
De asemenea, în această perioadă au fost lovite porturi, nave de marfă, depozite petroliere și infrastructură feroviară din teritoriile temporar ocupate, ceea ce, împreună cu atacurile constante asupra rafinăriilor, a dus deja la un deficit semnificativ de combustibil.
Aceasta este deja cel puțin a treia lovitură din acest an asupra podului din Chongar, primul atac fiind raportat în ianuarie 2026.