Defense România News Forțele de ordine au securizat perimetrul Congresul, folosind grenade flashbang. Susținătorii lui Trump au fost îndepărtați

Forțele de ordine au securizat perimetrul Congresul, folosind grenade flashbang. Susținătorii lui Trump au fost îndepărtați

Poliția americană a reușit să securizeze perimetrul Congresului SUA și să îi îndepărteze pe susținătorii președintelui în exercițiu Donald Trump, după ce aceștia au pătruns în Congresul american acuzând fraudarea alegerilor.

În aceste momente, potrivit CNN, poliția americană a reușit să îi îndepărteze pe susținătorii lui Donald Trump din zona Capitoliul Statelor Unite ale Americii și să securizeze perimetrul. Forțele de ordine au folosit grenade flashbang pentru a dispersa susținătorii lui Trump care inițial au reușit să depășească cordonul de securitate și să pătrundă în Congres, într-o acțiune fără precedent în istoria Statelor Unite ale Americii.

Potrivit CNN, susținătorii lui Trump acuză forțele de ordine de abuz și de „trădare”. 

Poliția cere ca lumea să părăsească zona. În acest moment situația pare să se fi calmat, poliția reușind să securizeze zona Capitoliului. Perimetrul este securizat, însă susținătorii lui Trump sunt în continuare în preajma Congresului american.

Mii de susținători ai lui Donald Trump au dărâmat barierele de securitate și au forțat intrarea în Congresul SUA, unde unde congresmenii s-au reunit pentru a valida oficial victoria electorală a democratului Joe Biden.

O femeie se află în stare critică după ce a fost împuşcată în piept în perimetrul Capitoliului din capitala SUA, Washington.

Donald Trump a participat la protestul „Salvați America”, desfășurat în fața Casei Albe, unde a reiterat poziția sa cu privire la fraudarea alegerilor. Ulterior, protestatarii au forțat barierele de securitate pentru a pătrunde în Congres. Trump a revenit și le-a cerut celor prezenți la Capitoliu să evite violența. Situația este una fără precedent în istoria Statelor Unite ale Americii.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes