Defense România News Erdogan acuză Franța de 'responsabilitate' pentru războiul din Libia, după ce Macron a acuzat Turcia că trimite 'mercenari'

Erdogan acuză Franța de 'responsabilitate' pentru războiul din Libia, după ce Macron a acuzat Turcia că trimite 'mercenari'

Turcia a acuzat Franţa prin vocea președintelui Erdogan că este responsabilă de instabilitate în Libia. Reacția vine după ce președintele francez Emmanuel Macron i-a reproşat omologului său turc că ''nu şi-a respectat cuvântul dat'' şi a continuat să intervină în problemele interne ale Libiei.

"Principalul responsabil pentru problemele din Libia de la începutul crizei în 2011 este Franţa", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe turc, Hami Aksoy.

Nu este un secret faptul că această ţară oferă sprijin necondiţionat (liderului din estul Libiei, mareşalul Khalifa Haftar) în schimbul unui drept de control asupra resurselor naturale ale Libiei, a adăugat el.

În cursul unei întrevederi cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, la Paris, Macron l-a acuzat pe preşedintele Erdogan de nerespectarea cuvântului dat pentru trimiterea chiar în acest moment de nave turceşti cu mercenari sirieni în Libia.

Vedem în ultimele zile nave turceşti cu mercenari sirieni care sosesc pe teritoriul libian, aceasta contravine explicit a ceea ce preşedintele Erdogan a promis că va face în cadrul conferinţei de la Berlin, este nerespectarea cuvântului dat", a declarat preşedintele francez, notează Agerpres.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes