Analiza semnată de Alex Șerban și Kirsten Fontenrose și publicată în Atlantic Councic evidențiază rolul critic și totodată delicat pe care România îl joacă în contextul războiului actual cu Iranul, iar autorii argumentează că decizia Bucureștiului de a autoriza desfășurarea unor capacități militare americane suplimentare pe teritoriul său nu este doar un gest de solidaritate, ci o reafirmare a parteneriatului strategic cu Washingtonul într-un moment de maximă tensiune transatlantică.
Autorii subliniază importanța tehnică a prezenței avioanelor de realimentare KC-135 Stratotanker la Baza 90 Otopeni. Deși nu sunt platforme de luptă, acestea reprezintă coloana vertebrală logistică, permițând aviației coaliției să își extindă raza de acțiune și anduranța în teatrele de operații.
O contribuție esențială a analizei este identificarea strategiei iraniene de „fragmentare” a coaliției. Teheranul încearcă să izoleze fiecare partener al SUA prin amenințări calibrate, lovituri asupra infrastructurii energetice pentru statele din Golf și consecințe juridice sau diplomatice pentru europeni. Obiectivul Iranului este ca fiecare aliat să concluzioneze că riscul participării este prea mare pentru a fi asumat individual, Iranul acționând deja în Euopa și, fiind totodată, principalul sponsor al terorismului la nivel mondial. Totuși, autorii notează că România este într-o poziție de forță, deoarece legăturile economice și energetice cu Iranul sunt minime, ceea ce reduce considerabil pârghiile de presiune ale Teheranului asupra Bucureștiului.
Scutul Aegis Ashore de la Deveselu este reevaluat nu doar ca un element defensiv static, ci ca o „linie de front” în protecția capitalelor europene împotriva amenințărilor balistice iraniene care acum pot lovi ținte îndepărtate (cum a demonstrat atacul asupra bazei Diego Garcia).
Autorii citează și perspectiva lui Iulian Chifu, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate, menționând că acest conflict a „expus limitele acțiunii unilaterale, forțând Statele Unite să redescopere necesitatea strategică a coordonării aliate”.
„Provocarea României nu este să aleagă între Washington și partenerii săi europeni, ci să consolideze ambii piloni simultan. O coordonare clară și mesaje colective între aliați vor fi esențiale pentru a contracara eforturile de fragmentare a coaliției”, arată autorii.
„Într-o eră a competiției geopolitice intensificate și a dinamicii transatlantice în evoluție, capacitatea României de a menține acel echilibru s-ar putea dovedi a fi una dintre cele mai importante contribuții strategice ale sale la Alianță”, conchid Alex Șerban și Kirsten Fontenrose.
Marina SUA și limitele puterii sale în Strâmtoarea Ormuz: De ce nu există o soluție militară rapidă pentru criza petrolului
