Defense România News După reprimarea sângeroasă a protestelor și în fața armadei americane, Iranul spune că e gata să negocieze cu SUA un nou acord nuclear

După reprimarea sângeroasă a protestelor și în fața armadei americane, Iranul spune că e gata să negocieze cu SUA un nou acord nuclear

Portavionul american USS Abraham Lincoln și grupul său de luptă
Iranul a afirmat că se pregătește pentru discuții cu Washingtonul asupra programului nuclear, în timp ce președintele american Donald Trump și-a exprimat încrederea în posibilitatea unui acord, după zile de amenințări schimbate între cele două țări, notează agențiile Agerpres și AFP.

'Președintele Masoud Pezeshkian a ordonat deschiderea tratativelor cu Statele Unite', a relatat agenția de presă Fars, citând o sursă guvernamentală, fără a oferi mai multe detalii.

O sursă arabă familiarizată cu dosarul a declarat pentru AFP că aceste discuții, organizate potrivit acesteia prin medierea Egiptului, Qatarului, Omanului și Turciei, vor avea loc în această ultimă țară pe 6 februarie.

'O întâlnire între negociatorii americani și înalți oficiali iranieni va avea loc probabil vineri în Turcia', a declarat sursa, sub protecția anonimatului.

Potrivit site-ului american Axios, citând trei surse apropiate dosarului, Statele Unite vor fi reprezentate de Steve Witkoff, emisarul președintelui Trump, iar Iranul de ministrul său de externe Abbas Araghchi. Agenția de presă iraniană Tasnim relatase anterior că discuțiile i-ar implica probabil pe acești doi oficiali.

Presiunea asupra Teheranului crește de la începutul lui ianuarie, după reprimarea sângeroasă a unei vaste mișcări de contestare a Republicii Islamice, instalată în 1979, declanșată inițial de manifestații împotriva creșterii costului vieții.

După ce a lansat să planeze spectrul unei intervenții militare și a trimis o adevărată armadă în Golf, președintele american a declarat că speră să 'ajungă la un acord' cu Iranul.

'Țările din regiune acționează ca mediatori pentru schimbul de mesaje', a explicat luni purtătorul de cuvânt al diplomației de la Teheran, Esmail Baghai, în contextul în care Iranul și Statele Unite nu mai au relații diplomatice de patru decenii.

Au avut loc consultări cu Egiptul, Arabia Saudită, Turcia și Iordania.

'Examinăm și finalizăm detaliile fiecărei etape a procesului diplomatic (...) Aceasta privește metoda și cadrul de lucru', a adăugat purtătorul de cuvânt într-o conferință de presă la care a asistat AFP.

Țările occidentale acuză Iranul că încearcă să se doteze cu arme nucleare, lucru pe care Teheranul îl dezminte. Negocieri dintre cei doi adversari au avut loc în primăvara anului 2025, înainte de războiul de 12 zile lansat în iunie de Israel, dar s-au împiedicat în special de problema îmbogățirii uraniului.

Statele Unite au cerut Iranului să renunțe complet la acesta, lucru pe care Teheranul îl refuză, apărând ceea ce susține că este dreptul său de a avea un program nuclear civil în temeiul Tratatului de neproliferare nucleară (TNP) la care este semnatar.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes