Distincţia a fost acordată în semn de apreciere a profesionalismului şi a rezultatelor importante obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice, iar decretul de conferire a ordinului fost semnat de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis.
"Le mulţumesc tuturor militarilor şi personalului civil pentru activitatea desfăşurată în ultimii ani, ani în care am dovedit încă o dată că suntem una dintre unităţile de bază ale Forţelor Aeriene Române în care militarii rachetişti şi artilerişti îşi desăvârşesc instruirea în armă", a spus colonelul Viorel-Eugen Bitan, comandantul Centrului Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană "General de brigadă Ion BUNGESCU", se arată într-un comunicat de presă al Centrului.
Şi şeful şeful Statului Major al Forţelor Aeriene Române, general-maior Viorel Pană, a apreciat munca depusă de militari, afirmând că Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană este o unitate de elită a categoriei de forţe.