Defense România News Dîncu: Mandatul meu, sub semnul continuității. Armata României, cea mai avansată componentă de modernitate din societate

Dîncu: Mandatul meu, sub semnul continuității. Armata României, cea mai avansată componentă de modernitate din societate

Sursă foto: MApN
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dâncu, afirmă că Armata română este "cea mai avansată componentă de modernitate" din societatea românească, acest lucru fiind, în opinia sa, datorat calităţii de membru NATO pe care o are România.

"În acest moment, Armata română este cea mai avansată componentă de modernitate din societatea noastră. În foarte mare măsură, faptul că suntem membri ai NATO a ajutat armata romană să meargă înaintea societăţii", a declarat Dîncu, vineri dimineaţa, la ceremonia de preluare a mandatului de ministru.

El a precizat că mandatul său la Apărare va fi sub semnul continuităţii.

"Mandatul meu va fi sub semnul continuităţii, pentru că va trebui - şi ştiu că nu e un lucru uşor - să duc mai departe marile proiecte pe care în acest moment le are armata română", a adăugat Vasile Dîncu. 

În cadrul ceremoniei de predare a mandatului de ministru al Apărării către Vasile Dîncu, premierul Nicolae Ciucă a precizat faptul că momentul marchează despărţirea de "a doua familie".

"Astăzi mă despart de instituţia care a fost a doua familie pentru mine şi pentru toţi care sunt astăzi aici în sală. De altfel, cred că nu numai eu, fiecare dintre dumneavoastră putem spune că am petrecut mai mult timp mai mult timp în interiorul acestei familii decât cu familiile de acasă", a mărturisit şeful guvernului.

"Vă pot spune că am avut de fiecare dată în vedere oamenii, pentru că tehnica poate fi achiziţionată, poate fi pregătită, menţinută în stare de operativitate, dar asta nu se întâmplă de la sine, ci se întâmplă prin efortul, prin profesionalismul, prin dedicarea oamenilor, prin entuziasmul lor", a mai menţionat Ciucă. 

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes