De la monopol de stat la „golden share”. Cum transferă Kremlinul costurile activelor strategice către sectorul privat agreat, fără să renunțe la control 

Președintele Vladimir Putin a semnat un decret care scoate din lista întreprinderilor strategice pachetul de aproximativ 30,5% deținut de stat prin Rosimușcestvo la Aeroportul Internațional Șeremetievo, una dintre cele mai importante porți aeriene ale Federației Ruse. 

Decizia marchează o schimbare de strategie economică, dar, așa cum vom vedea, nu reprezintă în niciun caz o retragere a statului din administrarea infrastructurii critice. Dimpotrivă, ea face parte dintr-un tipar mult mai larg, pe care un caz paralel, cel al aeroportului Domodedovo, îl demonstrează cu o claritate rareori întâlnită în politica economică rusă.

Decretul elimină Șeremetievo din perimetrul întreprinderilor strategice, statut pe care aeroportul îl avea din 2017 și care limita drastic posibilitatea privatizării. În același timp, documentul obligă guvernul să decidă asupra folosirii așa-numitei "acțiuni de aur", un mecanism juridic care i-ar oferi statului drept de veto asupra celor mai importante decizii ale companiei, inclusiv modificarea statutului sau reorganizarea. 

Direcția e limpede, Kremlinul vrea să atragă capital privat fără să piardă posibilitatea de a bloca orice decizie considerată contrară intereselor naționale. Decretul mai interzice transferul acțiunilor către investitori străini și obligă viitorii proprietari să păstreze profilul de activitate al aeroportului și să continue investițiile în modernizare.

La prima vedere, decizia poate părea surprinzătoare. În realitate, ea reflectă adaptarea economiei ruse la constrângerile impuse de războiul din Ucraina și de sancțiunile occidentale. Cheltuielile militare ale Rusiei au crescut constant în ultimii ani, ajungând la niveluri fără precedent după destrămarea Uniunii Sovietice, iar o parte tot mai mare a resurselor bugetare este direcționată către producția de armament, muniție, drone și sisteme electronice destinate frontului. 

Investițiile în infrastructura civilă devin, în acest context, din ce în ce mai greu de susținut exclusiv din fonduri publice. Privatizarea parțială a Șeremetievo poate fi înțeleasă, așadar, ca o modalitate prin care Kremlinul eliberează resurse bugetare fără să renunțe la pârghiile de control asupra unui obiectiv de importanță strategică.

Modelul nu este tocmai nou. Deja din 2020, structura privată care controlează 66,1% din aeroport ceruse răscumpărarea pachetului statului, cerere retrasă un an mai târziu pe fondul incertitudinii economice generate de pandemie.

Proprietarii acelei structuri nu sunt, așa cum s-ar putea crede, un singur oligarh apropiat lui Putin, ci un grup mai larg: majoritatea, circa două treimi din compania care deține acțiunile, TPS Avia, revine unui trust care acționează în interesul familiilor Alexandr Ponomarenko și Alexandr Skorobogatko, în timp ce Arkadi Rotenberg, unul dintre cei mai vechi și mai apropiați aliați economici ai președintelui, deține o participație minoritară, dar semnificativă, de aproape 35%. 

Este exact tipul de coaliție de capital pe care Kremlinul o preferă pentru activele considerate esențiale, suficient de privată încât să suporte costurile, suficient de loială încât să nu ridice probleme politice.

Cât de departe merge această loialitate ca principiu de selecție se vede cel mai bine nu în cazul Șeremetievo, ci în cel al rivalului său direct, aeroportul Domodedovo. 

În 2025, statul rus a naționalizat integral Domodedovo, confiscând prin decizie judecătorească toate activele fostului proprietar Dmitri Kamenșcik, care a contestat măsura până la Curtea Supremă și a pierdut definitiv în martie 2026. Ceea ce a urmat este relevant dincolo de acest singur caz. La sfârșitul lunii ianuarie 2026, activele confiscate ale Domodedovo au fost scoase la licitație și cumpărate, contra sumei de 66,1 miliarde de ruble, de firma "Perspektiva", subsidiară chiar a Șeremetievo. 

Practic, în același interval de câteva luni în care Kremlinul pregătea deschiderea Șeremetievo către același grup privat care îl controlează deja, statul confisca aeroportul concurent de la un proprietar căzut în dizgrație și îl revindea tot către acest grup.

Cele două mișcări, aparent opuse ca sens juridic, una de naționalizare, cealaltă de privatizare, sunt de fapt fața și reversul aceleiași monede. Nu contează dacă activul trece formal din privat în stat sau din stat în privat. Contează cine îl controlează la capătul procesului și cât de aproape este acel proprietar de centrul de putere. 

Domodedovo arată ce se întâmplă cu un activ strategic atunci când proprietarul nu mai corespunde criteriilor de loialitate ale momentului: statul îl confiscă și îl redistribuie. Șeremetievo arată reversul, un activ strategic poate fi deschis parțial capitalului privat exact atunci când acel capital privat este considerat de încredere, iar statul păstrează prin acțiunea de aur puterea de a interveni oricând beneficiarul pare să se abată de la politica Kremlinului.

Privită în ansamblu, perechea Șeremetievo-Domodedovo ilustrează apariția unui model economic adaptat unei economii de război. Statul concentrează resursele bugetare asupra industriei de apărare, în timp ce finanțarea și dezvoltarea infrastructurii civile sunt transferate selectiv către investitori atent verificați politic, fie prin vânzare directă, fie prin confiscare și revânzare către cine trebuie. 

Moscova nu privatizează controlul, ci doar costurile și, atunci când e nevoie, redistribuie chiar proprietatea, păstrând pentru sine, în toate variantele, dreptul de a decide cine administrează activele considerate vitale regimului.