Defense România News Danemarca dorește să preia misiunea NATO de instruire a forțelor de securitate irakiene

Danemarca dorește să preia misiunea NATO de instruire a forțelor de securitate irakiene

Danemarca propune să preia de la Canada conducerea misiunii NATO de instruire în Irak de la sfârşitul lui 2020 până la mijlocul lui 2022, a informat Ministrul de Externe de la Copenhaga, într-un comunicat citat marţi de Reuters, transmite Agerpres.

'Cu această contribuţie, vom putea furniza un efort şi mai puternic în lupta noastră împotriva grupării teroriste ISIS (Stat Islamic, n.red.) prin instruirea irakienilor', a subliniat ministrul de externe Jeppe Kofod.

Aceasta ar însemna trimiterea a în jur de 213 militari la misiunea NATO de instruire a forţelor de securitate irakiene.

Danemarca îşi va prezenta oferta cu ocazia summitului NATO din 3-4 decembrie de la Londra.

Vezi și: Miniştrii de externe din NATO se reunesc pentru pregătirea summitului de la Londra

Alte știri de interes