Defense România Strategica Cu miliardele din SAFE, România la cumpărături: Analizăm programele de înzestrare pentru Armată | Sorin Encuțescu și gen. (r.) Dan Grecu, la Obiectiv EuroAtlantic

Cu miliardele din SAFE, România la cumpărături: Analizăm programele de înzestrare pentru Armată | Sorin Encuțescu și gen. (r.) Dan Grecu, la Obiectiv EuroAtlantic

Generalul (r.) Dan Grescu și Sorin Encuțescu, coordonatorul strategiei naționale pe industria de apărare. Foto: Colaj DefenseRomania
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 30 ianuarie 2026, o nouă ediție a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.

Invitații lui Tudor Curtifan din această săptămână din cadrul podcastului „Obiectiv EuroAtlantic” sunt Sorin Encuțescu, cel care a coordonat strategia națională pentru industria de apărare și generalul de brigadă (r.) Dan Grecu

Emisiunea va începe de la ora 11:00, urmând să fie transmisă live pe toate platformele DefenseRomania.

Subiectul podcastului va fi, desigur, înzestrarea Armatei României din cei aproximativ 17 miliarde pe care îi vom împrumuta în condiții foarte avantajoase prin mecanismul european SAFE.

---

Guvernul României a prezentat săptămâna aceasta lista cu cele 21 de proiecte  cu legătură directă cu Ministerul Apărării Naționale, cu o valoare totală de 9,53 miliarde de euro. Restul, până la 16,68 de miliarde de euro, vor fi investiți în infrastructură cu dublă utilizare sau în proiecte pentru consolidarea securității naționale. 

Din cele 21 de programe, 10 vor fi achiziții comune, într-o majoritate covârșitoare cu Franța și Germania, în timp ce alte 11 vor fi achiziții individuale; obiectivul SAFE este, de asemenea, revitalizarea industriei naționale de apărare.

Cele 21 de programe oficiale de înzestrare pentru Armată care au fost introduse în mecanismul european SAFE:

  1. Transportoare blindate 8x8 Piranha 5 -139 buc. - 761 milioane euro (produse deja în țară),
  2. Platforme multifuncționale transport & logistică pe roți (foarte probabil Iveco - n.r.) - min. 1.370 vehicule - 472 milioane euro  (produse deja în țară),
  3. Post integrat de comandă apărare aeriană/antirachetă -2 sisteme - 160 milioane euro  (cumpărate în comun cu Germania),
  4. Sisteme cu rază foarte scurtă V‑SHORAD SKYNEX (C‑UAS / C‑RAM) - 7 sisteme - 476 milioane euro (cumpărate în comun cu Germania),
  5. Sisteme cu rază foarte scurtă V‑SHORAD Skyranger 35 mm (mobile) - 2 sisteme - 330 milioane euro (cumpărate în comun cu Germania),
  6. Sisteme rachete sol‑aer cu rază medie (MR) - 3 sisteme - 450 milioane euro (cumpărate în comun cu Germania)
  7. Muniție 35 mm CRAM (NSPA) - 87.000 lovituri - 23 milioane euro (cumpărate în comun cu Germania),
  8. Muniție 35 mm CRAM + AHEAD - 400.000 lovituri - 393 milioane euro (cumpărate în comun cu Germania),
  9. Mașini de luptă ale infanteriei pe șenile (MLI) - 198 vehicule - 2,98 miliarde euro
  10. Elicoptere multi‑misiune H225M - min. 12 buc. - 852 milioane euro (cumpărate în comun cu Franța),
  11. Sisteme radar cu bătaie medie - 12 sisteme - 258 milioane euro (cumpărate în comun cu Franța). n.r - Probabil este vorba despre radare din familia GM200 produse de Thales,
  12. Sisteme portabile de apărare aeriană MANPAD - 231 sisteme / 934 rachete - 626 milioane euro (sistemele Mistral, cumpărate în comun cu Franța),
  13. Vedete de intervenție pentru scafandri - 2 nave - 57 milioane euro,
  14. Nave de patrulare maritimă (OPV) - 2 nave - 700 milioane euro,
  15. Sisteme rachete navale NSM - 7 sisteme - 207 milioane euro,
  16. Armament individual de infanterie (standard NATO) - 240.000 buc. - 440 milioane euro,
  17. Sistem integrat de simulare reală de antrenament - 1 sistem - 94 milioane euro,
  18. Platformă software C4ISR - 70 instanțe - 19 milioane euro,
  19. Sisteme de lovire cu muniție loitering - 70 sisteme - 147 milioane euro,
  20. Sisteme navale AA cu rază foarte scurtă (Millennium) - 2 sisteme - 36 milioane euro,
  21. Sisteme drone mini‑UAS (clasa 1) - 56 sisteme (22 contractate) - 46 milioane euro.
Alte știri de interes