Noul curs, care începe în septembrie 2026, este deja deschis pentru înscrieri la New Model Institute for Technology and Engineering (NMITE) din Hereford, a anunțat British Army pe 22 ianuarie.
Potrivit ministrului Forțelor Armate (funcție echivalentă în alte țări cu cea de secretar de stat pentru un anumit domeniu al Ministerului Apărării – nota autorului), Al Carns, care a vizitat NMITE, programul oferă tinerilor ingineri o cale rapidă către o carieră în tehnologia de vârf.
Photo source: Royal Army
El a declarat că „absolvenții vor contribui la dezvoltarea tehnologiei dronelor civile și comerciale, la promovarea talentelor locale și consolidarea capacităților britanice, de la câmpul de luptă până la afaceri”.
„În Ucraina, dronele provoacă mai multe victime decât artileria, aceasta este realitatea războiului modern”, a spus Carns.
Investiția de 240.000 de lire sterline din partea British Army (Forțele Terestre britanice) va acoperi un curs de trei ani pentru a pregăti un grup de civili și până la cinci militari în fiecare promoție ca specialiști în tehnologia dronelor.
Cursul face parte dintr-o inițiativă mai amplă de atingere a obiectivului Analizei Apărării Strategice (Strategic Defence Review – SDR), care își propune să facă forțele armate britanice de zece ori mai eficiente prin integrarea inteligenței artificiale, a dronelor și a sistemelor autonome.
Prin construirea unui sistem de pregătire a talentelor autohtone cu competențe specializate în STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică), Apărarea britanică abordează lacunele critice de personal, poziționând în același timp Regatul Unit în fruntea capacității militare de generație următoare, se precizează în comunicatul de presă al British Army.
Un curs pilot pentru soldați și civili
Photo source: Royal Army
Colonelul Toby Till MBE, colonel în instrucția armatei (comandant al Grupului de Experimentare și Teste – nota autorului), a declarat:
„Acest proiect de drone va fi esențial pentru ca armata britanică să își crească letalitatea.
Ceea ce facem aici, împreună cu partenerii noștri de la NMITE și companiile locale de drone, este să învățăm cum să construim, să reparăm și să modernizăm drone pentru a ne ajuta să câștigăm în orice luptă viitoare în care am putea fi implicați.”
Luăm în considerare toate lecțiile pe care le vedem în Ucraina sau în orice alt conflict din lume și vedem că dronele sunt aici pentru a rămâne.
Acesta este primul curs pilot la care nu vor participa doar studenți civili, ci și studenți militari.
Scopul este de a folosi acest lucru ca o amprentă pentru a replica în alte locații din Marea Britanie.
Până la această dată anul viitor, vrem ca fiecare brigadă din armată să fi participat la NMITE, să își perfecționeze competențele și să se întoarcă în armata de câmp pentru a răspândi aceste competențe.”