Statele Unite îşi vor retrage tot personalul diplomatic încă prezent în ambasada lor din Caracas din cauza agravării crizei din Venezuela, a anunţat luni secretarul de stat Mike Pompeo.
"Această decizie reflectă degradarea situaţiei în Venezuela şi constatarea că prezenţa personalului diplomatic în Ambasada SUA a devenit o constrângere asupra politicii americane", a postat pe Twitter Pompeo.
La 23 ianuarie, preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a anunţat ruperea relaţiilor diplomatice cu Statele Unite, care l-au recunoscut pe opozantul Juan Guaido preşedinte interimar al ţării, ordonând plecarea tuturor diplomaţilor. Dar, contestând legitimitatea lui Maduro, Washingtonul a refuzat să se supună.
Cu toate acestea, la 24 ianuarie, Departamentul de Stat a rechemat întreg personalul american neesenţial şi familiile diplomaţilor, sfătuindu-i de asemenea pe toţi cetăţenii americani din Venezuela să părăsească ţara.
Noi manifestaţii la apelul opoziţiei sunt prevăzute marţi în Venezuela, a cincea zi a unei pene uriaşe de curent ce a paralizat ţara, confruntată cu o profundă criză politică şi dificultăţi alimentare grave.
Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic.
A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp).
Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV.
Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.