Defense România News Criză Iran. Pompeo: Teheranul continuă dezvoltarea sistemelor nucleare. Inacceptabil

Criză Iran. Pompeo: Teheranul continuă dezvoltarea sistemelor nucleare. Inacceptabil

Mike Pompeo și Donald Trump
Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a calificat vineri drept "inacceptabilă" noua reducere a angajamentelor luate de Iran pentru reglementarea activităţilor sale nucleare.

"Tocmai au anunţat că vor continua să facă mai multă cercetare şi să-şi dezvolte sistemele lor de arme nucleare. Este inacceptabil", a declarat el pentru un post de radio local cu prilejul unei deplasări în statul Kansas. 

Iranul a început în mai să se retragă progresiv din obligaţiile asumate în cadrul acordului internaţional din 2015 care a avut drept obiectiv declarat să-l împiedice să dezvolte bomba atomică, în replică la retragerea americană din acest text decisă de Donald Trump, care îl consideră un acord lax şi insuficient. 

Teheranul a anunţat miercuri o nouă etapă, renunţând la orice limită în cercetarea şi dezvoltarea în domeniul nuclear. Autorităţile iraniene urmează să prezinte sâmbătă în detaliu aceste noi măsuri. 

Mike Pompeo s-a declarat totuşi "încrezător" că poate fi găsită o soluţie diplomatică. 

"De luni de zile, preşedintele Trump spune că este gata să se întâlnească cu liderii iranieni fără condiţii prealabile", a reamintit el, în timp ce Franţa a angajat un efort de mediere pentru a face posibil un tete-a-tete între miliardarul republican şi omologul său iranian Hassan Rouhani la sfârşitul lui septembrie, cu prilejul Adunării generale a ONU. 

"Dar suntem foarte clari în privinţa rezultatului pe care îl căutăm în caz de discuţii", a adăugat Pompeo, denunţând încă o dată "campaniile de teroare" duse de Iran în întreaga lume, precum şi programul său de rachete balistice, considerat de asemenea "inacceptabil"

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes