"Boeing, Lockheed Martin și Raytheon se află pe lista companiilor și persoanelor din SUA care se vor confrunta cu sancțiuni chineze pentru vânzarea de arme către Taiwan", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Zhao Lijian, la o conferință de presă la Beijing, potrivit CGTN, transmite Anadolu.
China susține că Taiwanul este o „provincie separatistă”, în timp ce Taipei a insistat asupra independenței sale din 1949. Cel puțin 16 țări recunosc Taiwanul și au relații diplomatice cu Taipei.
Măsura a înfuriat Beijingul care a spus săptămâna trecută că va da „răspunsul necesar” după ce SUA au aprobat o potențială vânzare de arme către Taiwan în valoare de 1,8 miliarde de dolari.
Departamentul de Stat al SUA a notificat oficial Congresul cu privire la vânzările de arme planificate către Taiwan. China a avertizat în repetate rânduri SUA împotriva oricărei astfel de măsuri.
Citește și: Armata taiwaneză afirmă că are dreptul la contraatac, în contextul ameninţărilor din partea Chinei