Defense România Conflicte militare în defășurare Israel Bullseye israelian împotriva unei ținte siriene de mare valoare. Lovitură chirugicală a IDF în Liban asupra unui apropiat al lui al-Assad

Bullseye israelian împotriva unei ținte siriene de mare valoare. Lovitură chirugicală a IDF în Liban asupra unui apropiat al lui al-Assad

Sursă foto: Israeli Air Force Facebook
Baraa Al-Katerji, un renumit om de afaceri sirian apropiat regimului Bashar al-Assad, a fost ucis împreună cu însoțitorul său, luni, în urma unui atac israelian cu dronă asupra unei mașini cu numere de înmatriculare libaneze în apropierea punctului de trecere a frontierei Masnaa (estul Libanului), a anunțat Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

OSDO a precizat că Al-Katerji a fost responsabil cu finanțarea Facțiunii de Rezistență Siriană pentru Eliberarea Golanului, un grup fondat de Hezbollahul libanez cu ani în urmă care desfășoară operațiuni împotriva Israelului din sudul Siriei.

Baraa Al-Katerji se întorcea în Siria după ce anterior a avut o întâlnire cu oficiali Hezbollah în Liban.

Evenimentul a venit într-un moment în care confruntările de pe frontul din sudul Libanului dintre Israel și Hezbollah se desfășoară într-un ritm diferit, cu amenințări constante de escaladare, fie prin pozițiile oficialilor israelieni, fie prin manevre militare la graniță.

Comandamentul Frontului de Nord al armatei israeliene a anunțat pe 15 iulie continuarea pregătirilor pentru un război în interiorul teritoriului libanez, menționând că luptătorii Brigăzii a-V-a au participat la manevre în timpul cărora s-au antrenat să se deplaseze într-un mediu complex și să avanseze prin lanțuri muntoase. De asemenea, armata israeliană a efectuat manevre neanunțate cu Batalionul 920 de rezervă pentru a testa scenarii diferite, inclusiv apărarea orașelor din nord în mijlocul atacului.

Katerji făcea parte dintr-un cerc restrâns de oameni de afaceri apropiați familiei Assad, care au devenit renumiți în timpul războiului civil sirian, care a început în 2011, după ce guvernul Assad a început suprimarea protestelor populare.

Katerji a construit un imperiu din afaceri legat de petrol, logistică, transport și construcții. Ținta eliminată chirurgical de IDF era un apropiat al dictatorului sirian Bashar al-Assad

Împreună cu fratele său Hossam, Katerji a construit un imperiu de afaceri legat de petrol, logistică, transport și construcții. Frații și companiile lor fac obiectul sancțiunilor americane pentru "facilitarea transporturilor de petrol și finanțarea regimului sirian", după cum scrie site-ul Departamentului de Trezorerie al SUA.

Potrivit Trezoreriei SUA, Baraa a controlat o companie libaneză care importa petrol iranian prin Siria, în timp ce ziarul Financial Times, într-un raport din 2019, citând oameni de afaceri și analiști, a relatat că familia Katerji este forța dominantă în comerțul ilicit cu petrol din Siria.

Posturile arabe de televiziune Al-Arabiya și Al-Hadath au dezvăluit că omul de afaceri sirian vizat de raidul israelian a fost în contact strâns cu Garda Revoluționară și a finanțat Forța Quds și Hezbollahul.

Compania Al-Katerji, sancționată de SUA, a transportat țiței din unele câmpuri controlate de ISIS în guvernoratul Deir ez-Zor către depozitele guvernului sirian în 2016.

Hossam Al-Katerji, membru al Parlamentului și fratele lui Muhammad, a jucat un rol cheie în medierea cu organizația Stat Islamic, pentru a efectua transporturi uriașe din zăcământul petrolier Al-Omar, care era controlat de ISIS, în Deir ez-Zor.

Administrația americană a acuzat Compania Al-Katerji că a transferat guvernului sirian arme și echipamente sub masca unei activități comerciale normale, ca un camuflaj al activității companiei prin care a obținut bogății uriașe.

Cadru militar în rezervă pasionat de aspecte militare, politice și economice din zonele arabă și balcanică. A activat în cadrul M.Ap.N timp de 32 de ani, până la trecerea în rezervă în 2017, perioadă în care a îndeplinit mai multe misiuni de luptă în teatrul de operații din Kosovo. În perioada 2004-2005, s-a specializat în limba arabă în cadrul Universității Naționale de Apărare, lucrând sub directa îndrumare a profesorului universitar Dumitru Chican, fost diplomat și emisar prezidenţial special pe lângă şefi de state şi guverne din majoritatea ţărilor arabe.
Alte știri de interes