Defense România News Bulgaria dă asigurări că nu este „calul troian al Rusiei în NATO”

Bulgaria dă asigurări că nu este „calul troian al Rusiei în NATO”

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, aflat în vizită în Bulgaria, s-a întâlnit cu premierul Boiko Borisov.

Stoltenberg a felicitat angajamentul Bulgariei față de NATO în timpul vizitei sale la Sofia. Vizita a culminat cu promisiunea prim-ministrului bulgar Boiko Borisov că Bulgaria nu va fi folosită ca un "cal troian" de Rusia.

Într-o conferință de presă comună, Borisov a declarat că Bulgaria este unul dintre membrii cei mai disciplinați și mai loiali ai NATO, potrivit Radio Chișinău.

"Bulgaria nu este calul troian al Rusiei in NATO, suntem unul dintre cei mai disciplinați și mai loiali membri ai Alianței", a spus Borisov.

Stoltenberg a reluat acest compliment, mulțumind Bulgariei că este un aliat dedicat și foarte apreciat în cadrul Aliaței.

"Bulgaria joacă un rol strategic în regiunea Marii Negre", a declarat Stoltenberg.

"Nu vrem un nou război rece sau o cursă a înarmărilor, de aceea chemăm Rusia să revină în conformitate cu Tratatul privind forțele nucleare intermediare (Tratatul INF)", a subliniat Secretarul General al NATO.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes