Defense România News NATO Avioane F-35 și F-16 au detectat și urmărit bombardiere Tu-95 și avioane Su-35. Rușii au folosit și un AWACS A-50 pentru a „scana” apărarea antiaeriană aliată din Alaska

Avioane F-35 și F-16 au detectat și urmărit bombardiere Tu-95 și avioane Su-35. Rușii au folosit și un AWACS A-50 pentru a „scana” apărarea antiaeriană aliată din Alaska

F-35 Lightning II, photo source: Lockheed Martin
Comandamentul Nord-American pentru Apărare Aerospațială (NORAD) a detectat și urmărit două bombardiere strategice rusești Tu-95MS, două avioane de vânătoare Su-35S și o aeronavă AWACS de tip A-50, care operau în Zona de Identificare a Apărării Aeriene din Alaska (ADIZ), pe 19 februarie 2026.

NORAD a lansat două avioane F-16, două F-35, un E-3 și patru KC-135 pentru a intercepta, identifica și escorta aeronavele până la părăsirea ADIZ-ului din Alaska.

Aeronavele militare rusești au rămas în spațiul aerian internațional și nu au intrat în spațiul suveran american sau canadian. Această activitate rusă în ADIZ-ul din Alaska are loc în mod regulat și nu este percepută ca o amenințare.

ADIZ începe acolo unde se termină spațiul aerian suveran și reprezintă o porțiune definită de spațiu aerian internațional, care necesită identificarea rapidă a tuturor aeronavelor în interesul securității naționale.

NORAD utilizează o rețea de apărare stratificată formată din sateliți, radare terestre și aeriene, precum și avioane de vânătoare pentru a detecta și urmări aeronavele și a informa pentru acțiuni adecvate. NORAD rămâne pregătit să folosească o serie de opțiuni de răspuns pentru apărarea Americii de Nord.

Activitatea avioanelor rusești, în contextul Arctic Sentry, misiunea lansată de NATO

Amintim că săptămâna trecută a fost lansată "Arctic Sentry", o misiune aflată sub umbrelă NATO care are două obiective majore: contracararea acțiunilor Rusiei în Nordul Îndepărtat și atenuarea tensiunilor cu o administrație americană nemulțumită de implicarea prea scăzută a europenilor în asigurarea propriei lor securități.

Lansată oficial pe 12 februarie 2026, Arctic Sentry este o activitate militară multidomeniu (aerian, naval, terestru) care consolidează postura NATO în Arctica și Nordul Îndepărtat.


Această activitate de vigilență sporită (eVA) permite NATO să acționeze coerent într-o regiune extrem critică pentru securitatea Europei.

Arctic Sentry este condusă de Comandamentul Forțelor Întrunite Norfolk (JFC Norfolk), iar direcția strategică generală este asigurată de Comandamentul Aliat pentru Operațiuni. JFC Norfolk va colabora, de asemenea, cu Comandamentul Aliat pentru Transformare și va coordona activități cu Comandamentul Regional Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD) comun SUA-Canada, precum și cu Comandamentul Nordic al SUA și Comandamentul European al SUA.


 

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes