Potrivit precizărilor sale, în perioada 19-25 iunie, nu a existat nicio zi în care numărul de drone lansate să depășească 135 de unități. Astfel, într-o săptămână, au fost folosite numai 709 drone de atac.
“Pentru comparație, începând din februarie 2026, numărul lansărilor de drone a crescut lunar, ajungând la o medie de 256 de unități pe noapte în mai și 262 de unități în prima jumătate a lunii iunie. Recordul de 948 de UAV-uri pe zi a fost stabilit pe 24 martie”, a menționat Țarev.
El a adăugat că o serie similară de șapte zile, când numărul zilnic de UAV-uri a fost mai mic decât cel actual, fără a lua în calcul perioadele de armistițiu, a mai fost înregistrată abia în octombrie 2025.
“Pot exista două explicații pentru aceste evoluții. Prima ar consta într-un posibil deficit de drone. Însă, acest lucru nu se potrivește cu realitatea, știind că producția de UAV-uri crește constant în fiecare lună, iar utilizarea Geran-2 a crescut de peste 90 de ori în acest an. La sfârșitul primei jumătăți a lunii iunie, Rusia se îndrepta spre un nou record lunar. A doua posibilitate ar putea fi reprezentată de acumularea unor rezerve mari de drone. Conducerea politico-militară de la Moscova ar putea decide asupra întrebuințării UAV-urilor împotriva unor noi categorii de ținte, care încă nu au fost atacate. Și până când decizia va fi luată, dronele Geran sunt stocate”, a spus fostul deputat ucrainean.
În opinia sa, motivele pentru o astfel de pauză în utilizarea dronelor vor deveni clare în viitorul foarte apropiat.
“Dar, experiența arată că o pauză de asemenea amploare este rareori accidentală”, a concluzionat Țarev.