Defense România News Armistițiu Primul Război Mondial. MS Margareta, Custodele Coroanei, mesaj la un secol de la finalul războiului

Armistițiu Primul Război Mondial. MS Margareta, Custodele Coroanei, mesaj la un secol de la finalul războiului

Regele Ferdinand si Regina Maria, pe front in timpul Primului Razboi Mondial
MS Margareta, Custodele Coroanei, transmite un mesaj la un secol de la finalul Primului Război Mondial, război la finele căruia prin jerfa ostașilor, Regatul României împlinea visul României Mari.

Redăm mesajul Familiei Regale semnat de MS Margareta, Custodele Coroanei:

„Mă adresez fiecărui român în parte, oriunde s-ar afla, în ţară sau în lumea largă. Astăzi, în a unsprezecea zi din cea de-a unsprezecea lună a anului, la ora unsprezece, întreaga umanitate comemorează un secol de la încheierea Marelui Război, o tragedie care a costat peste nouă milioane de vieţi, pe întreg globul pământesc", afirmă principesa Margareta. Custodele Coroanei aminteşte că România a pierdut acum o sută de ani mai bine de o jumătate de milion de oameni de toate vârstele, dintr-o populaţie totalizând 7,5 milioane de locuitori.

Vă chem să trăim în această dimineaţă un moment de comuniune, în suflet şi în gând. Fiecare dintre familiile noastre a avut o victimă în anii cumpliţi ai Primului Război Mondial. Fiecare dintre familiile noastre a fost în doliu, acum un secol. Suferinţa şi sacrificiul strămoşilor noştri ne leagă astăzi în omenie, speranţă, compasiune şi toleranţă. Şi în mândrie. Ca orice profundă suferinţă, tragedia celor de acum o sută de ani are în ea ceva înălţător şi dătător de curaj", continuă principesa. Principesa Margareta subliniază că este şi un moment de reculegere în memoria celor care, pentru Naţiune şi Coroană, au sacrificat totul.

În ciuda superiorităţii forţelor ostile, românii au rezistat şi au atins, în numai doi ani, idealul suprem, consolidându-şi identitatea şi viitorul. Fidelitatea cu care românii s-au adunat în jurul Coroanei a fost temelia luptei politice şi diplomatice a oamenilor de stat pentru recunoaşterea unirii şi consolidarea influenţei româneşti în Europa. Se spune adesea că românii au fost norocoşi să aibă o regină precum Maria şi un suveran loial precum Ferdinand I, străbunicii mei. Se poate spune însă şi contrariul: Ferdinand I şi Maria au fost norocoşi să aibă un astfel de popor.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, încheie mesajul Casei Regale, MS Margareta, Custodele Coroanei, la un secol de la finalul Primului Război Mondial.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes