Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a confirmat că aceşti vectori de atac de precizie, produși de compania Lockheed Martin, au fost lansați de pe platforme M142 HIMARS pentru a lovi ținte strategice aflate adânc în interiorul teritoriului iranian.
Debutul operaţional al sistemului de rachete PrSM, la doar doi ani de la intrarea oficială în dotarea armatei SUA, anulează limitările tehnice impuse anterior de sistemul ATACMS și oferă Statelor Unite un avantaj balistic pe care nicio rețea de apărare antiaeriană din Orientul Mijlociu - în cazul de fata cea iraniana - nu l-a putut contracara în primele 24 de ore ale conflictului.
Superioritatea tehnică a rachetei PrSM față de vechiul sistem ATACMS este definită prin raza de acțiune extinsă și puterea de foc. În timp ce variantele cele mai avansate ale ATACMS atingeau ținte poziţionate la maximum 300 de kilometri, PrSM Increment 1 asigură distrugerea obiectivelor aflate la distanțe de peste 500 de kilometri.
Impactul strategic al noilor rachete balistice americane PrSM asupra apărării antiaeriene iraniene
Această extindere a razei de acţiune cu aproximativ 200 de kilometri permite unităților de artilerie americană să lovească centrele de comandă și control, nodurile de comunicații și depozitele de rachete balistice ale Gardienilor Revoluției din locații de lansare mult mai sigure. Mai mult, designul compact al noii rachete permite încărcarea a două unități în fiecare pod de lansare HIMARS, dublând practic volumul de foc disponibil pentru fiecare vehicul în comparație cu ATACMS care putea lansa o singură rachetă.
Viteza hipersonică a rachetei PrSM asigură distrugerea directă a infrastructurii fortificate pe care Teheranul miza pentru protecția centrelor sale de comandă. Astfel, racheta devine un vector de atac capabil să străpungă buncărele, neutralizând obiective proiectate anterior să reziste în fața muniției convenționale standard.
Utilizarea acestor rachete împotriva sistemelor de apărare antiaeriană și a radarului de coastă iranian a facilitat desfășurarea ulterioară a aviației și a dronelor de atac, demonstrând o coordonare tactică unde artileria cu rază lungă de acțiune deschide coridoarele de atac pentru restul forțelor.
Din punct de vedere strategic, succesul PrSM în Iran transmite un mesaj neechivoc celorlalţi adversari ai Statelor Unite, în special Chinei. Demonstrat acum în condiții reale de luptă, sistemul confirmă capacitatea armatei SUA de a executa lovituri de precizie într-un mediu cu densitate mare de amenințări, fără a depinde exclusiv de platformele aeriene.
Implementarea versiunilor viitoare ale PrSM, cu raze de acțiune de peste 1.000 de kilometri și capabilități anti-navă, va redefini echilibrul de putere în regiunea Indo-Pacific, transformând bateriile mobile de coastă în factori de descurajare capabili să interzică accesul oricărei flote inamice în apele internaționale.