Defense România News Annegret Kramp-Karrenbauer, succesoarea Angelei Merkel, demisionează de la conducerea CDU

Annegret Kramp-Karrenbauer, succesoarea Angelei Merkel, demisionează de la conducerea CDU

Lidera Uniunii Creştin-Democrate germane (CDU), Annegret Kramp-Karrenbauer, protejata cancelarului Angela Merkel, nu va candida pentru funcţia de şef al guvernului la viitoarele alegeri federale din 2021.

Annegret Kramp-Karrenbauer (AKK, cum mai este cunoscută) a comunicat conducerii partidului la Berlin şi că va demisiona de la şefia acestuia, a declarat un purtător de cuvânt al CDU luni.

AKK, în vârstă de 57 de ani, era creditată drept succesoare a Angelei Merkel atunci când a fost aleasă la conducerea creştin-democraţilor în decembrie 2018, în cadrul planului actualului cancelar de a se retrage treptat de pe scena politică.

Annegret Kramp-Karrenbauer a avut însă dificultăţi în a-şi impune controlul asupra partidului şi a fost afectată de o serie de scandaluri, cel mai recent fiind cel din Turingia, când membri ai CDU au votat săptămâna trecută alături de Alternativa pentru Germania (AfD, de extremă dreapta) alegerea unui politician liberal ca prim-ministru al landului, amintește Agerpres.

Kramp-Karrenbauer a afirmat că are în plan un proces de selectare a candidatului CDU la funcţia de cancelar în această vară, înainte de a demisiona de la conducerea partidului.

Potrivit surselor, Angela Merkel doreşte ca Annegret Kramp-Karrenbauer să rămână în funcţia de ministru al apărării.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes