Defense România News Alegeri Polonia: Duda a obținut o victorie la limită potrivit sondajelor

Alegeri Polonia: Duda a obținut o victorie la limită potrivit sondajelor

Președintele Poloniei Andrzej Duda, alături de soție și fiică
Preşedintele în exerciţiu Andrzej Duda ar urma să câştige la limită alegerile prezidenţiale din Polonia cu 51% din voturi, potrivit ultimului sondaj Ipsos publicat duminică noapte, cu o marjă de eroare de un punct procentual, informează luni dpa.

Rivalul lui Duda, Rafal Trzaskowski, primarul liberal al Varşoviei, şi-a asigurat 49% din voturi, potrivit ultimelor cifre Ipsos.

Acest ultim sondaj se bazează pe rezultatele oficiale de la 450 de secţii de votare şi sondajele la ieşirea de la urne din alte 50.

Un sondaj publicat mai devreme şi bazat exclusiv pe sondajele la ieşirea de la urne din aceleaşi 500 de secţii de votare îl arăta pe Duda în frunte, cu 50,4% din voturi faţă de 49,6% pentru Trzaskowski.

Actualul preşedinte şi-a revendicat rapid victoria duminică noapte, deşi rezultatele oficiale nu sunt aşteptate până luni cel mai devreme.

"Să câştig alegerile prezidenţiale cu o prezenţă la vot de 70% este ceva incredibil. Sunt impresionat", a declarat Duda în timpul unui miting electoral la Pultusk, la aproximativ 60 de kilometri nord de Varşovia.

Victorie importantă a conservatorilor în Polonia

Victoria probabilă a lui Duda ar însemna că partidul la guvernare naţional-conservator Lege şi Justiţie (PiS) şi liderul său Jaroslaw Kaczynski îşi pot consolida puterea până cel puţin la scrutinul parlamentar din toamna anului 2023.

Realegerea sa ar fi crucială pentru PiS, care în prezent nu este la comanda unei majorităţi parlamentare necesare să respingă un veto prezidenţial, precizează Agerpres. Un preşedinte dintr-un partid de opoziţie s-ar putea folosi de veto pentru a bloca legislaţia.

Înainte de alegeri, oponenţii lui Duda şi ai guvernului PiS şi-au exprimat teama că un al doilea mandat prezidenţial ar putea încuraja PiS să anihileze libertăţile mass-media, ale instanţelor şi administraţiilor locale, făcând regimul din ce în ce mai autocratic.

Dar în noaptea alegerilor, preşedintele în exerciţiu a adoptat un ton conciliator, invitându-l pe Rafal Trzaskowski la palatul prezidenţial.

"Vreau să dăm mâna (...) astfel încât toţi compatrioţii noştri să poată vedea acest gest şi emoţiile să se reducă, în timp ce ele au mers prea departe de mai multe ori", a spus Duda.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes