Comisia Europeană a aprobat planurile naționale de apărare pentru opt state membre, inclusiv România, deschizând accesul la aproximativ 38 de miliarde de euro prin împrumuturi avantajoase în cadrul programului SAFE.
Decizia permite accelerarea investițiilor în apărare și achiziții comune de echipamente militare moderne, cu primele plăți estimate pentru martie 2026.
Practic, documentul de astăzi aprobă planurile naționale de investiții la nivel strategic, pe baza cărora statele primesc dreptul la finanțare SAFE.
Potrivit MApN, un acord oficial privind eligibilitatea și finanțarea fiecărui proiect în parte este așteptat în a doua parte a lunii februarie.
România va putea accesa aproximativ 16,68 mld. eur prin SAFE, din care aproximativ 11 miliarde vor fi disponibile pentru proiecte cu destinație pur militară.
Fondurile accesate prin SAFE nu sunt nerambursabile, însă România beneficiază de un împrumut în condiții foarte avantajoase, similare cu cele acordate statelor din vestul Europei (dobânzi mai mici, de aproximativ 3%, garantate prin mecanismele Uniunii Europene). De asemenea, termenul de rambursare poate ajunge la 45 de ani cu 10 ani perioadă de grație.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Anul trecut, UE a înregistrat mai multe progrese în domeniul apărării decât în deceniile anterioare. Cartea albă și Foaia de parcurs privind pregătirea pentru 2030 au permis statelor membre să mobilizeze până la 800 de miliarde EUR pentru apărare. Aceasta include suma de 150 de miliarde de euro pentru achiziții publice comune – SAFE. Am aprobat acum un lot inițial de planuri SAFE pentru Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Croația, Cipru, Portugalia și România. Ceilalți vor urma la scurt timp după aceea. În prezent, este urgent ca aceste planuri să fie aprobate de Consiliu pentru a permite efectuarea rapidă a plăților.”
Pașii următori
După finalizarea evaluării de către Comisie, Consiliul are la dispoziție patru săptămâni pentru a adopta deciziile de punere în aplicare. Odată aprobate, Comisia va finaliza acordurile de împrumut, primele plăți urmând să fie efectuate în martie 2026.
Regulamentul SAFE a fost adoptat la 27 mai 2025, ca parte a pachetului „Readiness 2030”, un pachet ambițios în domeniul apărării care oferă pârghii financiare statelor membre ale UE pentru a stimula o creștere bruscă a investițiilor în capabilitățile de apărare.
SAFE va permite statelor membre să își extindă imediat și masiv investițiile în domeniul apărării prin achiziții publice comune din industria europeană de apărare. Ucraina și țările AELS/SEE vor putea să se alăture achizițiilor publice în comun și vor putea cumpăra de la industriile lor.