Sancţiunile vizează aproape toate tipurile de activităţi, interzicând intrarea pe teritoriul Ucrainei, accesul la bunuri, capital, proprietăţi, autorizaţii de afaceri.
Consiliul de securitate urmează să valideze sancţiunile.
Zelenski a mobilizat rezerviștii, Rada Supremă a votat ca civilii să aibă dreptul la arme de foc
De asemenea, Rada Supremă a votat, în primă lectură, proiectul de lege prin care civilii vor avea dreptul la autoapărare şi să poarte arme de foc.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi mobilizarea rezerviştilor cu scopul de a completa efectivele armatei care luptă împotriva miliţiilor proruse din Donbas.
Şeful statului ucrainean a anunţat că în scurt timp vor fi organizate exerciţii de antrenament pentru rezerviştii care vor face parte din unităţile de apărare a teritoriului.
Una din cele mai grave crize de securitate de decenii în Europa este în desfăşurare după ce Rusia a recunoscut independenţa celor două teritorii separatiste din estul Ucrainei. Kievul a acuzat Moscova că a distrus discuţiile de pace menite să pună capăt conflictului de opt ani din regiune, arată Reuters.