Defense România Conflicte militare în defășurare Ucraina Ucraina face un pas decisiv pentru adoptarea dublei cetățenii. Va există o singură limitare majoră în obținerea cetățeniei multiple

Ucraina face un pas decisiv pentru adoptarea dublei cetățenii. Va există o singură limitare majoră în obținerea cetățeniei multiple

Administrația Prezidențială
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că pe 22 ianuarie va prezenta în Rada Supremă (Parlamentul Ucrainei) un proiect de lege privind introducerea cetățeniei multiple în Ucraina.

Într-un discurs ținut de Ziua Unității, Zelenski a remarcat că introducerea instituției dublei cetățenii va permite tuturor etnicilor ucraineni și descendenților lor din diferite țări să aibă cetățenie ucraineană.

„Astăzi, introduc un proiect de lege cheie la Rada Supremă a Ucrainei, care va face posibilă adoptarea unor modificări cuprinzătoare ale legislației și introducerea instituției cetățeniei multiple”, a subliniat Zelenski.

Proiectul de act normativ urmărește, în primul rând, să faciliteze etnicilor ucraineni de peste hotare obținerea cetățeniei ucrainene. Nu este clar cum vor fi reglementate situațiile în care cetățenii ucraineni doresc să obțină cetățenia altui stat.

Potrivit discursului președintelui, sunt vizați "toți cei care în diverse valuri de emigrare au fost nevoiți să-și părăsească țara natală, ajungând în Europa, SUA, Canada, țări asiatice, America Latină. Toți cei care ne ajută, în ciuda sutelor și miilor de kilometri de țara natală".

Cetățenie multiplă în Ucraina - Va există o limitare majoră

Ucraina nu recunoaște oficial dubla cetățenie. Totuși, în ultimi ani au exista o serie de încercări pentru a flexibiliza legislația ucraineană în domeniu.

În discursul în care a vorbit despre introducerea cetățeniei multiple, președintele Zelenski a ținut să precizeze: „Desigur, cu excepția cetățenilor țării agresoare”.  

În  octombrie 2023, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a anunțat necesitatea introducerii dublei cetățenii în Ucraina, evident cu limitarea impusă cetățenilor Federației Ruse.

Amintim că Parlamentul Ucrainei are în discuție un proiect de lege retragerea cetățeniei pentru ucrainenii care acceptă pașaportul Federației Ruse.

Decret privind teritoriile din Federația Rusă locuite istoric de ucraineni

De asemenea, președintele a mai anunțat că astăzi a semnat decretul „Cu privire la teritoriile din Federația Rusă locuite istoric de ucraineni”: „Aceasta este întoarcerea adevărului despre trecutul istoric de dragul viitorului ucrainean”.

Este vorba aici de mai multe zone din Rusia care Kievul consideră că sunt ”teritorii etnice ucrainene pe teritoriul Rusiei”. În special, astfel de teritorii includ Starodubshchina (partea de vest a regiunii Bryansk, de la granița cu nord-estul Ucrainei), Kuban (regiune din Caucazul de Nord, care cuprinde ținuturi din Krasnodar și Rostov și a fost locuită în trecut de ucraineni, în special de cazacii din Zaporijia), dar și Zeleny Klyn (sudul Orientului Îndepărtat al Imperiului Rus și al Federației Ruse).

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes