Defense România News Turcia și Azerbaidjanul vor desfășura exerciții militare comune în apropierea granițelor cu Iran și Armenia. Teheranul reacționează

Turcia și Azerbaidjanul vor desfășura exerciții militare comune în apropierea granițelor cu Iran și Armenia. Teheranul reacționează

Pe 3 septembrie, Ministerul Apărării de la Ankara a anunțat că armata turcă va desfășura, în perioada 5-8 octombrie, exerciții militare comune cu Azerbaidjanul în regiunea Nakhichevan.

Forțele speciale ale celor două țări au efectuat anterior exerciții comune în districtul Lachinsky din regiunea Nagorno-Karabah.

Desfășurarea acestor exerciții coincide cu escaladarea tensiunilor dintre Azerbaidjan și Iran, pe fondul criticilor din partea părții azere asupra Teheranului cu privire la introducerea unor camioane în Karabakh fără consultarea Azerbaidjanuluii.

Situația a escaladat după ce Azerbaidjanul a împiedicat trecerea camioanelor iraniene în Armenia prin Karabakh și arestarea șoferilor, unele dintre declarațiile iraniene vizând inclusiv Turcia, în calitate de susținător puternic al Azerbaidjanului.

Astfel, în prima sa reacție la recentele tensiuni de la frontiera dintre Iran și Azerbaidjan, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că această criză ar trebui rezolvată "fără interferențe externe sau prezența armatelor străine".

Într-un discurs video adresat cu prilejul ceremoniilor comune de absolvire a noilor promoții de ofițeri din universitățile afiliate forțelor armate, Khamenei a afirmat că "evenimentele recente din nord-vestul țării trebuie rezolvate între popoarele din regiune fără interferențe externe și prezența armatelor străine".

Cu toate acestea, liderul spiritual iranian a atras atenția că, "cei care cred că sunt capabili să-și garanteze securitatea bazându-se pe alții trebuie să știe că vor primi în curând lovituri pentru comportamentul lor [...]. Prezența armatelor străine în regiunea noastră, inclusiv a armatei americane, provoacă distrugeri și alimentează războaie", a mai declarat Khamenei.

Cadru militar în rezervă pasionat de aspecte militare, politice și economice din zonele arabă și balcanică. A activat în cadrul M.Ap.N timp de 32 de ani, până la trecerea în rezervă în 2017, perioadă în care a îndeplinit mai multe misiuni de luptă în teatrul de operații din Kosovo. În perioada 2004-2005, s-a specializat în limba arabă în cadrul Universității Naționale de Apărare, lucrând sub directa îndrumare a profesorului universitar Dumitru Chican, fost diplomat și emisar prezidenţial special pe lângă şefi de state şi guverne din majoritatea ţărilor arabe.
Alte știri de interes