Defense România Conflicte militare în defășurare Ucraina Trupele ucrainene au distrus un depozit de muniție rusesc aflat în Ocheretine, regiunea Donețk (Foto)

Trupele ucrainene au distrus un depozit de muniție rusesc aflat în Ocheretine, regiunea Donețk (Foto)

Armata ucraineană a distrus un depozit de muniție rusesc aflat în satul satul Ocheretine, regiunea Donețk. Imaginile relevante au fost publicate de militarii ucraineni din cadrul Brigăzii 110 Mecanizate. Forțele ruse de ocupaţie au transformat una dintre clădirile aflate pe raza stalului Ocheretine în depozitul lor de muniții. În timpul misiunilor de luptă, o dronă ucraineană, probabil de la o unitate adiacentă anonimă a forțelor de apărare, a lovit acest depozit.

Este probabil că rușii au depozitat acolo un număr mare de proiectile de artilerie sau alte muniții. O explozie puternică, surprinsă de o dronă de recunoaștere ucraineană, a distrus complet clădirea.

Ulterior, pe rețelele de socializare a apărut un videoclip al invadatorilor care arată urmările acestei detonări puternice.

Este destul de probabil că rușii au pierdut stocuri semnificative de muniție în această secțiune a liniei frontului, unde încearcă să avanseze prin asaltul constant al pozițiilor ucrainene.

Anterior, trupele ucrainene din Olenivka au lovit o hală în care trupele ruse ascundeau un sistem de apărare antiaeriană TOR.

Sistemul rusesc a fost reperat de soldații Brigăzii 79 de Desant Aerian, care l-au observat cu ajutorul unei drone. Trupele ruse au ascuns sistemul TOR într-o clădire industrială de la marginea satului.

Forțele Armate Ucrainene au lovit clădirea cu un sistem american de rachete HIMARS.

Cu toate acestea, forţele terestre ruse continuă să desfășoare operațiuni ofensive în multe părți ale liniei frontului din regiunea Donețk, înregistrând noi progrese tactice, se arăta într-un raport al serviciului britanic de informații militare, publicat la 9 august, preluată de European Pravda.

Conform raportului, operațiunile rusești se concentrează în mod aproape sigur în partea centrală a regiunii Donețk. 

Recentele progrese rusești au plasat oraşul Pokrovsk la aproximativ 16 kilometri de actuala linie a frontului. Pokrovsk este un important centru logistic, care sprijină operațiunile ucrainene din regiunea Donețk. Rusia continuă să se bazeze pe atacuri costisitoare ale infanteriei pentru a avansa treptat în teritoriul ucrainean.

Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate. În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.
Alte știri de interes