Submarinul fără echipaj uman "Orca" a finalizat un marș de 1.600 km prin Pacific. XLUUV va putea rămâne luni de zile în larg
16 August 2026
Președintele american Donald Trump a semnat, pe 13 august 2026, un memorandum prezidențial de securitate națională prin care ordonă Marinei SUA să renunțe la sistemul electromagnetic de lansare a aeronavelor, EMALS, în favoarea catapultelor clasice cu abur, începând cu al patrulea portavion din clasa Gerald R. Ford, viitorul USS Doris Miller (CVN-81).
Documentul, intitulat „Rebuilding the United States Navy and America's Shipbuilding Industrial Base”, a fost mediatizat inițial de The Wall Street Journal și confirmat ulterior de USNI News și Breaking Defense.
Memorandumul îi dă secretarului Departamentului de Război, denumirea preferată de administrația Trump pentru Pentagon, un termen de 60 de zile pentru a prezenta un plan concret privind înlocuirea EMALS și a Sistemului Avansat de Elevatoare pentru Armament cu catapulte cu abur și, respectiv, elevatoare hidraulice.
Primele trei portavioane din clasă, USS Gerald R. Ford, aflat în serviciu, viitorul USS John F. Kennedy și viitorul USS Enterprise, își păstrează sistemele electromagnetice existente. Doar Doris Miller trece la catapulte cu abur, tocmai pentru că se află încă în fază incipientă de construcție la șantierul Newport News, cu chila programată să fie pusă până la finalul anului 2026 și livrarea estimată la începutul anilor 2030.
USS Gerald R. Ford înregistrase, până în martie 2026, 36.863 de lansări prin EMALS, potrivit datelor Pentagonului citate de Reuters.
O revenire tehnic complicată
Decizia reprezintă o schimbare majoră de proiectare, nu doar o înlocuire de echipament. Clasa Ford a fost proiectată de la zero în jurul EMALS, spre deosebire de clasa anterioară Nimitz, iar spațiile pentru infrastructura cu abur, care presupune conducte de înaltă presiune, acumulatoare și echipamente mecanice ample sub puntea de zbor, au fost redesenate sau eliminate în favoarea unei arhitecturi predominant electrice. Reintroducerea aburului ar necesita, prin urmare, modificări ale compartimentelor interne și ale distribuției de energie, nu doar înlocuirea mecanismului de lansare propriu-zis.
General Atomics, compania responsabilă de EMALS și de sistemul de frânare avansată AAG, în baza unui contract de aproximativ 1,2 miliarde de dolari, a contestat decizia pe considerente tehnice. Compania a precizat că producția pentru Doris Miller este deja finalizată în proporție de aproape 50%, iar schimbarea de curs în acest stadiu „impune o reconsiderare atentă” și riscă să genereze costuri suplimentare, întârzieri de program și dificultăți de integrare.
Dincolo de riscurile de cost și de program, renunțarea la EMALS elimină și avantajele operaționale ale sistemului, precum forța de lansare reglabilă, esențială pentru o gamă mai largă de aeronave, inclusiv drone ușoare pe care Marina intenționează să le opereze de pe punte în anii următori, și un consum redus de personal (doi marinari per catapultă electromagnetică, față de aproximativ 12 necesari pentru echivalentul cu abur).
Diferența contează într-un moment în care Marina SUA se confrunta, la începutul lui 2026, cu circa 20.000 de posturi neocupate în întreaga flotă.
Decizia pare să înscrie Statele Unite pe un sens tehnologic invers, în timp ce China a comisionat în noiembrie 2025 portavionul Fujian, primul propriu dotat cu catapulte electromagnetice, iar Franța a aprobat în decembrie 2025 viitorul portavion PANG, proiectat în jurul a trei catapulte EMALS și trei sisteme AAG furnizate tot de General Atomics.
Un al doilea proiect naval controversat
Biroul de Buget al Congresului a estimat, pe 5 august 2026, un cost total de 275 de miliarde de dolari pentru 15 nave, eșalonat între anii fiscali 2028 și 2056, cu nava cap de serie USS Defiant evaluată la impresionanta sumă de 23,4 miliarde de dolari.
Spre comparație, USS Gerald R. Ford a costat aproximativ 13,3 miliarde. Suma atribuită USS Defiant este atât de mare pentru că înglobează toate cheltuielile inițiale de cercetare, proiectare și dezvoltare tehnologică a întregii clase.
Costul comparabil cu cel al unui portavion, numărul mare de sisteme de la bord și necesarul ridicat de echipaj ridică semne de întrebare similare celor din cazul distrugătoarelor din clasa Zumwalt, un program cu o configurație mult mai simplă, redus de la 30 de nave planificate la doar trei, din cauza depășirilor de cost.
Marina americană a mai încercat (timp de peste 15 ani) să integreze un tun electromagnetic funcțional pe o navă de luptă, dar a abandonat oficial în 2021 după cheltuirea a sute de milioane de dolari fără rezultate operaționale.
De ce se implică personal președintele într-o decizie de inginerie navală
Motivația probabilă a implicării personale a președintelui pare să combine mai multe elemente.
Primul este unul retoric și electoral, un narativ simplu, ușor de explicat unui public larg, „am moștenit o tehnologie complicată și defectă, o înlocuim cu ceva simplu și robust”, mult mai eficient politic decât o discuție tehnică despre arhitectura energetică a unui portavion.
Al doilea este unul de branding personal, vizibil și în denumirea clasei de nave de luptă „Trump”, o formă de asociere directă a numelui președintelui cu proiecte de anvergură ale forței navale, similară modului în care alte inițiative ale administrației sale au fost etichetate drept „Golden Fleet”.
Al treilea ține de o preferință declarată, de-a lungul carierei sale de afaceri și politice, pentru soluții pe care le percepe drept dovedite și lipsite de riscuri de inginerie, chiar și atunci când, precum în acest caz, avertismentele tehnice ale contractorului și complexitatea reintroducerii unei arhitecturi vechi într-o navă proiectată pentru alta indică exact opusul.
Această interpretare rămâne, desigur, o analiză a noastră. Administrația americană a justificat oficial decizia prin argumente de fiabilitate operațională și de refacere a bazei industriale americane de apărare, iar memorandumul semnat pe 13 august 2026 include, alături de schimbarea de sistem, și măsuri mai ample, precum înființarea unui al cincilea șantier naval public american și posibilitatea construirii unor nave în șantiere străine.
Rămâne de văzut dacă planul pe care Pentagonul trebuie să îl prezinte în următoarele 60 de zile va confirma fezabilitatea tehnică a schimbării sau va readuce în discuție argumentele General Atomics privind riscurile de cost și de întârziere pentru USS Doris Miller.
