Defense România News Strategia Poloniei privind accesul la Marea Baltică. Varşovia îşi face canal navigabil cu acces la portul Elblag

Strategia Poloniei privind accesul la Marea Baltică. Varşovia îşi face canal navigabil cu acces la portul Elblag

Consorţiul polonezo-belgian NDI-Besix a semnat vineri cu autorităţile poloneze un contract de 230 de milioane de euro pentru forarea unui canal care să permită accesul la portul Elblag dinspre Marea Baltică, fără a trece prin apele teritoriale ruse, informează AFP, potrivit Agerpres.

Canalul, lung de un kilometru, lat de 20 de metri şi având 5 metri adâncime, însoţit de diferite infrastructuri de transport, va traversa cordonul-litoral ce mărgineşte delta Vistulei. El ar urma să fie gata în 2022.

Construirea unui canal spre Baltica, pentru a nu mai avea nevoie de autorizație de trecere de la Rusia

,,Este un moment istoric pentru Polonia (...), de o importanţă politică enormă, pentru că ne face independenţi de vecinul nostru de la est", Rusia, a declarat în timpul ceremoniei de la Elblag ministrul polonez al economiei maritime, Marek Grobarczyk, citat de agenţia PAP.

La ora actuală, pentru a ajunge în larg, ambarcaţiunile care pleacă din Elblag trebuie să ocolească peninsula ce aparţine o parte Poloniei şi o parte Rusiei şi să ceară autorizaţie de trecere acesteia din urmă, cu care Varşovia are relaţii adesea tensionate.

Proiectul a suscitat o controversă între susţinătorii noii căi de acces la Marea Baltică şi ecologişti, care evocă riscuri pentru faună şi floră, ce ar putea fi afectate din cauza modificărilor de salinitate a apelor deltei.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes