Defense România Conflicte militare în defășurare Ucraina Și-au pierdut europenii apetitul pentru finanțarea inițiativei cehe privind munițiile destinate Ucrainei?

Și-au pierdut europenii apetitul pentru finanțarea inițiativei cehe privind munițiile destinate Ucrainei?

Foto: MESKO
Datorită inițiativei privind munițiile, Republica Cehă a câștigat recunoaștere diplomatică la nivel mondial și a ajutat fundamental Ucraina invadată, a cărei apărare împotriva Rusiei este crucială pentru securitatea europeană. Totuși, proiectul nu se mai bucură acum de o finanțare corespunzătoare, tocmai într-un moment în care importanța sa crește. 

“Există bani în inițiativă pentru mai puțin de jumătate din materialele necesare”, a confirmat jurnalistul ceh Ondřej Houska, redactor al revistei Hospodářské noviny, specializat în UE și coautor al podcastului Brussels Dictate.

După alegeri, guvernul ceh condus de Andrej Babiš a decis să continue așa-numita inițiativă privind munițiile, deși a anunțat că nu va mai investi bani bani proprii în aceasta. 

Trebuie precizat faptul că este vorba despre un proiect pe care președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a descris ca fiind genial, funcțional și esențial pentru apărarea țării invadate.

“Datorită inițiativei cehe, Ucraina a primit aproape două milioane de unități de muniție de calibru mare. Alături de drone, aceasta rămâne un atu cheie în luptă pe frontul ucraineano-rus. Iar contribuția inițiativei cehe reprezintă aproximativ 45% din toată muniția folosită de militarii ucraineni”, a explicat Ondřej Houska.

El a adăugat că, în cazul obuzelor de artilerie cu calibrul de 155 de milimetri, care sunt folosite de cele mai puternice obuziere și tunuri, contribuția inițiativei cehe a fost de peste jumătate.

“Am vorbit cu ambasadorii mai multor state membre ale Uniunii Europene la Praga și îmi spuneau încă din 2022: Ai avut dreptate, ai ghicit mai bine decât noi. Ați furnizat tancuri într-un moment în care noi eram dispuși să furnizăm cel mult arme ușoare”, a spus jurnalistul.

Potrivit acestuia, administrația președintelui american, Donald Trump, care este călduță în sprijinul său pentru Ucraina, a exercitat, de asemenea, presiune asupra guvernului lui Babiš. “Cred că acest lucru arată că este un proiect foarte respectat printre aliați”, a menționat Houska.

Totuși, volumul ajutorului militar ceh către Ucraina a scăzut recent, conform statisticilor Institutului Kiel pentru Economia Mondială.

De asemenea, nivelul finanțării inițiativei pentru muniții a scăzut rapid, și nu doar din cauza Republicii Cehe.

Țările participante, cele mai mari fiind Germania, Olanda și Danemarca, au arătat recent o disponibilitate mai redusă de a contribui la inițiativă.

Potrivit lui Houska, există mai multe motive pentru aceasta, respectiv îndatorarea economiei, efectele războiului din Orientul Mijlociu sau refuzul de a investi prin Republica Cehă, care nu mai contribuie la propria inițiativă, deși câștigă din aceasta prin veniturile fiscale din industria de apărare.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes