Defense România Conflicte militare în defășurare Ucraina Rușii își consolidează apărarea antiaeriană în zona de desfășurare a operațiilor din Ucraina cu sisteme de rachete S-350

Rușii își consolidează apărarea antiaeriană în zona de desfășurare a operațiilor din Ucraina cu sisteme de rachete S-350

Agenția de presă RIA Novosti din Rusia a semnalat faptul că în apropiere de zona de desfășurare a operațiilor militare din Ucraina au apărut complexe de apărare antiaeriană de tip S-350 Vityaz.

Potrivit specialiștilor militari ruși, dislocarea noilor sisteme antiaeriene pe teritoriul Ucrainei ar viza întărirea apărării antiaeriene a grupărilor de trupe participante la operații, întrucât S-350 Vityaz dispune de un radar multifuncțional capabil să urmărească și să asigure lovirea țintelor aeriene la 360 de grade și care poate funcționa în complet autonom.

În imaginile difuzate de presa rusă privind decolarea unui avion de luptă Su-25 dintr-o bază aeriană din apropierea graniței cu Ucraina, se observă prezența complexului de apărare antiaeriană cu rază medie de acțiune S-350 Vityaz în zona pistei, marcând prima dată când acest sistem a fost desfășurat de Rusia în apropierea zonelor de operații din estul Ucrainei.

Deși locul unde a fost filmat videoclipul nu a fost dezvăluit de armata rusă, detaliile din teren coroborate cu imagini recente din satelit corespund Bazei Aeriene Taganrog Țentralnîi (Centru) din Regiunea Rostov, utilizată de regulă de Regimentul 708 Aviație de Transport – Taganrog din cadrul Diviziei 18 Aviație de Transport – Orenburg.

Imaginile Google Earth, din februarie 2022, nu indicau prezența elementelor S-350 acolo, sau cel puțin nu lângă pista unde unul dintre lansatoare poate fi văzut în videoclip. Însă conform imaginilor obținute de Sentinel Hub pe 1 august evidențiază prezența acestora exact în pozițiile din imagini.

Complexul S-350 care apare în videoclip include un radar de control al focului 50N6A, un radar de avertizare 96L6-ȚP un vehicul 50P6 cu sistemul de lansare și un vehicul 50P6T cu sistemul de transport și încărcare a rachetelor.

De la invazia Ucrainei din februarie, Taganrog a devenit o bază aeriană avansată importantă pentru elicopterele Forțelor Aerospațiale Ruse, dar Su-25 nu fuseseră observate anterior aici.

În februarie a fost semnalată prezența a șase elicoptere Ka-52 acolo, foarte probabil în contextul pregătirii invaziei. Potrivit unor informații recente, în prezent, în Taganrog este dislocată cel mult o escadrilă Su-25, cu aeronave aduse din Regimentele 18 și 368, posibil și 266,  reflectând mai degrabă o insuficiență a acestora.

Comentariul autorului: Sistemul de apărare antiaeriană S-350 a fost introdus în dotarea Forțelor Armate ale Federației Ruse în anul 2020. Primul regiment dotat cu complexe antiaeriene Vityaz a fost trimis în Peninsula Crimeea. Acesta folosește rachete antiaeriene de tip 9M96, cu cap activ de autodirijare.

Complexul de apărare antiaeriană este considerat foarte eficient în lupta împotriva rachetelor de croazieră și a dronelor. Probabil, în acest scop a și fost dislocat aproape de teritoriul Ucrainei, unde funcționează deja sisteme antiaeriene cu rază lungă de acțiune (S-400 și S-300), precum și cu rază scurtă de acțiune (Pantsir).

S-350 Vityaz, ale cărui rachete au o bătaie de aproximativ 120 de kilometri, sunt considerate cu rază medie de acțiune. Acestea pot doborî ținte aeriene care zboară până la o altitudine de 30 de kilometri.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes