În nici doi ani de la preluarea mandatului, Donald Trump a dat lumea peste cap, luând mai degrabă partea inamicului suprem al Americii, Rusia, în cel mai mare război din Europa de la al Doilea Război Mondial încoace.
Înfrîngerea catastrofală a republicanilor în alegerile de pe 3 noiembrie nu a picat bine la Moscova.
Rusia speră că rezultatele alegerilor pentru Congres din Statele Unite nu vor afecta eforturile lui Trump de a realiza pacea în Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
¬Rusia speră sincer că președintele american Donald Trump își va continua eforturile pașnice de soluționare a conflictului ucrainean chiar și după alegerile pentru Congres”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Peskov, citat de agenția de știri de stat rusă TASS .
Potrivit lui Peskov, Moscova speră că Trump își va continua eforturile de pace. „Există deja rezultate obținute. Următoarea rundă de discuții trilaterale va avea loc foarte curând. Eforturi de pace de succes, muncă umanitară a Primei Doamne americane Melania Trump.”
Când a fost întrebat de un jurnalist de la versiunea rusă a revistei Life, Alexander Yunashev, dacă Congresul nu s-ar opune acestor eforturi ale președintelui american, el a subliniat: „Aceasta este o chestiune internă a Americii”.
Democrații vor avea majoritate în Senat și Camera Reprezentanților
Partidul Republican primește cea mai aspră corecție electorală din partea alegătorilor americani, din ultima perioadă.
Partidul Democrat a câștigat alegerile intermediare pentru Congresul SUA și va controla ambele camere ale Camerei Reprezentanților, unde republicanii dețineau anterior majoritatea.
Conform estimărilor preliminare, democrații vor primi cel puțin 54 de locuri din 100 în Senat și cel puțin 228 de voturi din 435 în Camera Reprezentanților. În Carolina de Sud, democrata Annie Andrews a devenit primul democrat din ultimii 28 de ani care reprezintă statul în Senatul SUA.
Trump a fost învins inclusiv pe ”propriul teren”. Spre exemplu, în Kansas, un democrat a câștigat un loc în Senat pentru prima dată în ultimii 94 de ani.
De la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, în Statele Unite au existat doar trei cazuri în care controlul asupra întregului Congres - atât a Camerei Reprezentanților, cât și a Senatului - s-a mutat de la un partid la altul în timpul unor singure alegeri intermediare. Acestea au avut loc în 1946, 1994 și 2006.
Acum, lui Donald Trump îi va fi mult mai greu să impună proiectele de lege și numirile sale în Parlament, iar democrații ar putea iniția o serie de anchete împotriva sa și a administrației sale.
Interesant este că o serie întreagă de congresmeni și senatori pro-ucraineni fie nu au mai participal la alegeri, fie nu au mai obținut un mandat.
Printre aceștia se numără Mitch McConnell (senator republican din Kentucky), Tom Tillis (senator republican din Carolina de Nord), Dick Durbin (senator democrat din Illinois), Jean Shagin (senator democrat din New Hampshire) și Nancy Pelosi (democrată, fostă președinte a Camerei Reprezentanților și membră a Camerei Reprezentanților), care nu au candidat în aceste alegeri și părăsesc Congresul.
În plus, congresmanul republican Brian Fitzpatrick din Pennsylvania, unul dintre liderii grupului de susținere a Ucrainei, a pierdut alegerile. La fel s-a întâmplat și cu democrații pro-Ucraina, care nu au câștigat un nou mandat: Mike Lawler (democrat din New York), Rob Bresnagan (democrat din Pennsylvania) și Mike Curry (democrat din Ohio), pe senatoarea Susan Collins (democrată din Maine).
Rămâne de văzut dacă acest lucru va afecta poziția Legislativului american față de situația geopolitică din regiunea Europei de Est