Într-un interviu acordat revistei Le Point, cu ocazia lansării volumului său Les guerres des mers („Războaiele mărilor”), amiralul explică faptul că Rusia se confruntă astăzi cu o constrângere strategică fără precedent în spațiul naval european.
Rusia, mai îngrădită ca niciodată pe mare: Aderarea Suediei și Finlandei au transformat Marea Baltică într-un „lac al NATO” iar pierderea Siriei lovește în portul Tartus: Singurele „ieșiri” sigure mai sunt Murmansk și Vladivostok
Kazan, primul submarin al clasei Borey-A, Proiect 885M. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova
Închiderea strâmtorilor care leagă Marea Mediterană de Marea Neagră a limitat accesul flotei ruse către sud, iar instabilitatea din Siria, unde regimul Bashar al-Assad nu mai garantează Moscovei folosirea sigură a bazei navale de la Tartus, obligă Rusia să caute alternative în Libia și Sudan.
În același timp, aderarea Suediei și Finlandei la NATO a transformat Marea Baltică într-un veritabil „lac al Alianței”, după cum o descriu militarii occidentali.
„De acum, singurele căi de ieșire reale ale Marinei ruse pentru a desfășura nave fără constrângeri rămân porturile Murmansk și Vladivostok” - Nicolas Vaujour, șeful Statului Major al Marinei Naționale a Franței
În acest context, prezența navală rusă în Europa este permanent monitorizată de NATO, inclusiv în ceea ce privește submarinele, considerate unele dintre cele mai periculoase arme ale Moscovei.
Submarinele ruse sunt redutabile, dar Franța e una din cele mai performante state în lupta antisubmarin
Subiectul e amplu dezbătut și de publicația franceză de specialitate Opex360. „Pe mare nu există frontieră. Contactul cu rușii este direct și imediat”, subliniază șeful Marinei franceze.
El admite că submarinele ruse „sunt redutabile”, dar adaugă că Alianța reușește să le urmărească.
„Submarinele mai vechi sunt mai puțin silențioase și mai ușor de detectat, cele mai noi sunt mai provocatoare. Dar Marina franceză e printre cele mai bune din lume în lupta antisubmarin” - Nicolas Vaujour, șeful Statului Major al Marinei Naționale a Franței
Franța dispune de un set complet de capabilități de luptă împotriva submarinelor. Aici vorbim de fregatele multirol FREMM, elicopterele NH90, avioanele de patrulare maritimă Atlantique 2 și submarinele nucleare de atac din clasa Suffren.
Șeful Marinei Franței spune că fregatele FREMM sunt „vârful de lance” iar „rușii știu asta”.
Fregata franceză FREMM Alsace, lansând o rachetă Aster 30. Foto: Marina Franței
Lupta antisubmarin este una dintre cele mai complexe forme de război naval. Ea presupune cunoașterea extrem de detaliată a mediului subacvatic, topografie, salinitate, temperatură, presiune, deoarece anumite straturi de apă pot crea așa-numite „cuvete de nedetectare”, unde un submarin se poate ascunde de senzori.
În plus, tehnologia joacă un rol esențial, mai scrie sursa citată. Fregatele franceze sunt echipate cu sonare performante precum CAPTAS 4, cu unde de foarte joasă frecvență, sonare de corp pentru zonele de coastă, precum și cu elicoptere capabile să lanseze sonare subacvaticea, geamanduri acustice și detectoare de anomalii magnetice.
În cadrul NATO, capacitățile franceze de luptă antisubmarin sunt printre cele mai performante, scriu francezii. Marina Națională a Franței a primit în mai multe rânduri din partea US Navy prestigiosul premiu „Hook’Em”, acordat unităților cu performanțe excepționale în acest domeniu.
Concluzia șefului Marinei franceze este că Rusia rămâne un adversar naval serios, dar, în actualul context geopolitic, libertatea sa de acțiune în Europa este mai limitată ca niciodată.