Defense România Conflicte militare în defășurare Siria Rusia avertizează SUA că i-ar putea doborî dronele utilizate în cadrul coaliției din nordul Siriei

Rusia avertizează SUA că i-ar putea doborî dronele utilizate în cadrul coaliției din nordul Siriei

Amiralul Oleg Gorinov, șeful Centrului Rus pentru Reconciliere în Siria, a anunțat marți seară că forțe aeriene și forțele de apărare antiaeriană ruse și siriene vor începe miercuri în Siria exerciții militare comune care vor dura șase zile.

,,În timpul exercițiilor, este planificat să se lucreze la acțiuni comune ale forțelor aeriene, ale forțelor și mijloacelor de apărare aeriană și război electronic în respingerea atacurilor aeriene", a declarat Gorinov.

Amiralul rus a ținut să precizeze că exercițiile au loc în contextul în care, de la începutul anului, în regiunile de nord ale Siriei, “coaliția de securitate condusă de SUA a avut nouă încălcări cu drone ale protocoalelor non-conflict și ale memorandumului bilateral privind securitatea aviației”.

Acesta s-a arătat îngrijorat că nivelul crescut al încălcărilor "nu contribuie la o cooperare reciprocă și constructivă și poate conduce la o escaladare a tensiunilor", adăugând: "Vă reamintim că partea rusă nu este responsabilă pentru siguranța zborurilor necoordonate ale dronelor".

Siria a fost supusă recent la numeroase raiduri aeriene israeliene, vizând grupări și baze ale forțelor iraniene și grupurilor armate loiale acestora în Siria.

Pe de altă parte, în cursul lunii trecute, forțele aeriene siriene și ruse au efectuat  o serie de raiduri care au vizat ținte militare ale Hay’at Tahrir Al-Sham și Partidului Islamic din Turkistan în zonele rurale din Idlib și Latakia.

Partidul Islamic din Turkistan (PIT) este o organizație teroristă, islamică și separatistă activă în special în provincia chineză Xijiang, având ca scop eliberarea terenurilor populate de uigurii musulmani și înființarea unui emirat. PIT organizează periodic atacuri în Xijiang, fiind într-un război de gherilă împotriva autorităților chineze. PIT de asemenea este activ și în cadrul Războiului Civil Sirian, în special în jurul orașului Idlib.

Cadru militar în rezervă pasionat de aspecte militare, politice și economice din zonele arabă și balcanică. A activat în cadrul M.Ap.N timp de 32 de ani, până la trecerea în rezervă în 2017, perioadă în care a îndeplinit mai multe misiuni de luptă în teatrul de operații din Kosovo. În perioada 2004-2005, s-a specializat în limba arabă în cadrul Universității Naționale de Apărare, lucrând sub directa îndrumare a profesorului universitar Dumitru Chican, fost diplomat și emisar prezidenţial special pe lângă şefi de state şi guverne din majoritatea ţărilor arabe.
Alte știri de interes