Defense România Forțele navale Rusia a amânat din nou prima lansare a rachetei hipersonice Zircon de la bordul fregatei Amiral Gorshkov

Rusia a amânat din nou prima lansare a rachetei hipersonice Zircon de la bordul fregatei Amiral Gorshkov

Fregata rusă Amiral Goroșkov, în timpul unor lansări ale rachetei hipersonice Zircon. Photo source: Ministerul Apărării din Rusia
Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 18.07.2021, citând o sursă din cadrul Complexului Militar Industrial, că testele de stat ale noii rachete hipersonice Zircon de pe o platformă purtătoare de suprafață vor începe în luna august.

“Prima lansare a rachetei Zircon, în cadrul testelor de stat, de la bordul fregatei Amiral Gorshkov a Flotei de Nord este planificată pentru prima jumătate a lunii august. În a doua jumătate a lunii, vor începe și testele constructive de zbor ale rachetei Zircon de la bordul submarinului Severodvinsk”, a declarat sursa.

Potrivit precizărilor acesteia, submarinul Severodvinsk al Flotei de Nord va efectua prima lansare a rachetei Zircon de la suprafața apei. În ambele cazuri, atât fregata Amiral Gorshkov, cât și submarinul Severodvinsk vor trage asupra unor ținte navale.

În total, în cadrul testelor de stat, de la bordul fregatei Amiral Gorshkov vor fi efectuate patru lansări ale rachetei hipersonice Zircon.

Anterior, o altă sursă a declarat pentru agenția Tass că testele constructive de zbor de pe fregata Amiral Gorshkov au fost încheiate cu succes. În cadrul programului de teste, în anul 2020, fregata a efectuat trei lansări ale rachetei hipersonice Zircon: două asupra unor ținte navale și una asupra unei ținte terestre. Ultima lansare a rachetei a avut loc pe 09 decembrie 2020.

Pe 10 iulie, o sursă a agenției Tass a menționat că prima platformă purtătoare de rachete hipersonice Zircon va fi fregata Amiral Golovko Proiect 22350.

Comentariul autorului: Reluarea testelor rachetei hipersonice cu bazare navală de tip Zircon a fost amânată de mai multe ori în acest an. Inițial, lansările de la bordul fregatei Amiral Gorshkov trebuiau să înceapă în perioada mai-iunie.

Ulterior, reprezentanții ruși au anunțat amânarea acestora pentru luna iulie, iar acum a fost avansat un nou termen pentru luna august.

Este posibil ca de această dată termenul chiar să fie respectat, ținând cont de faptul că există presiuni de la nivelul cel mai înalt de conducere al Federației Ruse pentru introducerea în dotare a rachetei, cel mai târziu în anul 2022.

Probabil că, reprezentanții Federației Ruse intenționează să-și declare superioritatea în ceea ce privește introducerea în serviciul de luptă a unei rachete hipersonice cu bazare navală, așa cum s-a întâmplat și în cazul rachetelor hipersonice cu bazare aeriană (Kinzhal) și terestră (Avangard).

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes