Defense România Conflicte militare în defășurare Ucraina Președintele Ungariei i-a transmis lui Zelenski că e convinsă că Ucraina nu poate învinge militar Rusia

Președintele Ungariei i-a transmis lui Zelenski că e convinsă că Ucraina nu poate învinge militar Rusia

Armata Ucrainei, sursă foto: Ministry of Defense of Ukraine - Facebook
Ungaria se pronunţă în favoarea încetării imediate a focului în Ucraina pentru că este convinsă că acest conflict nu poate fi rezolvat pe cale militară. 

Această declaraţie a fost făcută de preşedintele Ungariei, Katalin Novák, într-un interviu acordat publicaţiei online "Index" povestind despre întâlnirea sa cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, care a avut loc pe 23 august la Kiev, potrivit Rador care citează agenția rusă Tass.

Comentând remarca jurnalistului conform căreia Ucraina speră să recupereze teritoriile pierdute prin acţiuni militare şi de aceea Zelenski "este mai puţin înclinat spre pace decât ungurii", Novák a declarat: "Preşedintele ucrainean reprezintă interesele ucrainene, iar cel ungar - pe cele ungare. Aşa şi trebuie să fie".

Totodată, preşedintele Ungariei a confirmat că "nu vede o soluţie militară care să ducă la o pace durabilă (în Ucraina) pe termen lung". "De aceea, este necesară aşezarea la masa negocierilor. Mi-am exprimat această opinie puternică preşedintelui (Zelenski) atât în mod public, cât şi în privat" - a spus Katalin Novák.

Ea a adăugat că Ungaria se va alătura eforturilor internaţionale pentru a găsi modalităţi de rezolvare a conflictului ucrainean.

Potrivit publicaţiei Index, convorbirile dintre Novák şi Zelenski au avut loc în buncărul subteran al preşedintelui Ucrainei "la etajul minus doi". În timpul vizitei sale la Kiev, preşedintele Ungariei, împreună cu lideri ai altor ţări, au participat la forumul "Platforma Crimeea". 

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes