Defense România News Pakistanul a bombardat în această noapte masiv mai multe regiuni din Afganistan, inclusiv capitala Kabul

Pakistanul a bombardat în această noapte masiv mai multe regiuni din Afganistan, inclusiv capitala Kabul

Trupe ale Pakistanului, sursă foto: Pakistan Army Instagram, isprofficial1
Pakistanul a bombardat vineri capitala Afganistanului, Kabul, și alte două provincii, la câteva ore după un atac transfrontalier. Aceasta este cea mai mare escaladare de la acordul dintre cele două state semnat în 2025, un armistițiu mediat de Qatar.

După luni de ciocniri reciproce, forțele afgane au atacat trupele de frontieră pakistaneze joi noapte, în ceea ce guvernul taliban a declarat a fi o represalie pentru atacuri aeriene anterioare.

Câteva ore mai târziu, cel puțin trei explozii s-au auzit în Kabul. The Telegraph remarcă faptul că ambele părți au prezentat poziții diferite privind numărul victimelor și locațiile lovite.

Ministrul federal al Informației și Radiodifuziunii din Pakistan, Attaullah Tarar, a susținut că atacurile de vineri din Kabul, Paktia și Kandahar au ucis 133 de oficiali talibani afgani și au rănit peste 200, existând posibilitatea și a altor victime.

Sursa citată amintește că prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, a declarat vineri că forțele armate ale țării sale ar putea „zdrobi” agresorii, în timp ce ministrul apărării al țării a proclamat „război deschis”.

Ministerul Apărării din Afganistan a declarat că 55 de soldați pakistanezi au fost uciși în luptele de la frontieră de joi, unele cadavre fiind aduse în Afganistan, inclusiv mai mulți soldați pakistanezi fiind caputrați în viață de talibani. Acesta a precizat că opt soldați afgani au fost uciși, iar alți 11 au fost răniți.

Afganistanul a revendicat cu o zi înainte de atacul masiv al Pakistanului distrugerea a 19 posturi ale armatei pakistaneze și a două baze militare.

Cea mai recentă escaladare după atacurile din aceste zile

Pakistanul mai lansase pe 21 februarie atacuri aeriene asupra unor ținte talibate, dar nu la o asemenea intensitate.

Loviturile au avut loc după ce guvernul de la Islamabad a pus o serie de atentate sinucigașe cu bombe, în Pakistan, pe seama unor luptători care acționează de pe teritoriul afgan.

Ministerul pakistanez al apărării susține în comunicatul difuzat pe platforma X că deține 'dovezi concludente' potrivit cărora atentatele - care au avut loc inclusiv în luna dinaintea Ramadanului, sfântă pentru musulmani - au fost comise de talibanii din Pakistan, la ordinele conducerii acestora din Afganistan.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes