Defense România News Numărul doi al Al Qaida, ucis în Iran de Forțele Speciale israeliene

Numărul doi al Al Qaida, ucis în Iran de Forțele Speciale israeliene

Forțele Speciale israeliene au reușit să anihileze în Iran, la Teheran, pe numărul doi al Al Qaida. Operațiunea ar fi avut loc în urmă cu trei luni și a fost ținută secretă.

Numărul doi Al Qaida, acuzat că a ajutat la plănuirea atacurilor din 1998 asupra a două ambasade americane din Africa, a fost ucis în Iran în luna august de către agenţi israelieni care au acţionat la cererea SUA, potrivit ediţiei de vineri a cotidianului The New York Times, care citează oficiali din cadrul serviciilor de informaţii, relatează Reuters, transmite Agerpres.

Abdullah Ahmed Abdullah, care avea numele de luptător Abu Muhammad al-Masri, a fost împuşcat de doi bărbaţi aflaţi pe o motocicletă, la Teheran, în urmă cu peste trei luni. Uciderea a fost păstrată secretă până acum, notează publicaţia citată. 

Autorităţile iraniene nu au confirmat oficial moartea teroristului, aflat în ţară din 2003, potrivit ziarului. Iar ministrul Afacerilor Externe a negat informaţiile oferite de sursa citată.

În luna octombrie o informație furnizată de Direcția Națională de Informații arăta că numărul doi al Al Qaida ar fi fost ucis în Afganistan.

Citește și: Talibanii şi Al-Qaida păstrează legături strânse, arată un raport al Pentagonului

Alte știri de interes