Defense România News Nu doar România: Polonia își alege și ea președintele în luna mai. Cine sunt candidații și cine pleacă cu prina șansă

Nu doar România: Polonia își alege și ea președintele în luna mai. Cine sunt candidații și cine pleacă cu prina șansă

Primarul Varşoviei, Rafal Trzaskowski, candidatul Coaliţiei Civice (KO) a premierului Donald Tusk, conduce în intenţiile de vot înaintea primului tur ale alegerilor prezidenţiale din Polonia, programat pe 18 mai, indică un sondaj Opinia24 publicat joi de televiziunea privată TVN24, transmit Agerpres și Reuters.

Conform sondajului, pentru Trzaskowski şi-au declarat sprijinul 34,1% dintre respondenţi, în timp ce Karol Nawrocki, directorul Institutului Memoriei Naţionale şi candidatul partidului Lege şi Justiţie (PiS), este susţinut de 21,6%.

Pe locul următor se află Slawomir Mentzen (38 de ani), candidatul partidului Confederaţia, creditat cu 12,9% din intenţiile de vot.

Cel mai probabil, alegerile vor fi decise între aceşti trei candidaţi, restul beneficiind de un sprijin de sub 10 procente.

Printre aspiranţi se mai află Szymon Holownia, preşedintele camerei legislative inferioare, susţinut de formaţiunea A Treia Cale, candidaţii de stânga Adrian Zandberg şi Magdalena Biejat, şi cel de dreapta Grzegorz Braun.

Dacă niciunul dintre candidaţi nu va întruni 50% plus un vot în primul tur, primii doi clasaţi se vor confrunta în turul decisiv pe 1 iunie.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes