Defense România Conflicte militare în defășurare Ucraina Nici Beijingul nu pare că mai crede în steaua lui Putin, după ce invazia rusă s-a împotmolit în Ucraina

Nici Beijingul nu pare că mai crede în steaua lui Putin, după ce invazia rusă s-a împotmolit în Ucraina

Armata Rusă / Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
Ucraina și aliații săi sunt din ce în ce mai convinși că invazia rusă pierde din turație, pe măsură ce Kievul stabilizează linia frontului, iar ofensiva de primăvară a Moscovei a fost un fiasco.

Ultimele dezvoltări de pe câmpul de luptă din Ucraina nu sunt deloc în favoarea Armatei ruse, nevoite să ducă un război de uzură, fără niciun succes tactic major.

Stagnarea Armatei ruse de pe front contribuie la criticile tot mai mari la adresa liderului rus Vladimir Putin. Mai mulți diplomați europeni spun că starea de spirit din Rusia este sumbră, deoarece „câmpul de luptă este într-un impas, iar atacurile cu drone ale Kievului duc războiul la Moscova”.

Bloomberg remarcă faptul că „nervozitatea” este împărtășită de mulți membri ai elitei ruse, unii înalți oficiali ai Kremlinului considerând că „conflictul a ajuns într-un impas fără o soluție clară”, au declarat persoane familiarizate cu situația.

Putin ar dori să pună capăt războiului din Ucraina până la sfârșitul anului, dar numai în condiții pe care le consideră „victorioase”. 

Acestea includ controlul deplin asupra Donbasului, pe care ocupanții ruși nu au reușit să-l controleze din 2014. Liderul Kremlinului dorește, de asemenea, un acord de securitate mai amplu cu Europa, în baza căruia Europa să recunoască efectiv câștigurile teritoriale ale Moscovei.

Totuși, așa cum au afirmat analiștii de la Institutul American pentru Studiul Războiului, este destul de probabil ca Rusia să nu aibă capacitatea de a cuceri întregul Donbas.

Nici China nu mai crede în Putin?

Președintele Chinei Xi Jinping, alături de președintele rus Vladimir Putin. Foto: Kremlin

Un indiciu al impasului major în care se află Kremlinul este și atitudinea aliaților chinezi.

Potrivit analizei CNN, în timpul discuțiilor de săptămâna trecută cu Donald Trump la Beijing, președintele chinez Xi Jinping ar fi declarat că Vladimir Putin ar putea regreta într-o zi că a invadat Ucraina.

Estimările occidentale plasează acum pierderile rusești la un nivel ce părea neverosimil acum câțiva ani. Aproximativ 30.000 - 40.000 de morți și răniți pe lună, o rată incredibilă de uzură pentru un război fără câștiguri teritoriale.

Pierderile totale rusești de la începutul invaziei sunt acum estimate la peste un milion, depășind cu mult capacitatea Moscovei de a le compensa eficient.

Scopul pentru ucraineni este ca fiecare kilometru pătrat să coste Rusia 200 de soldați, a declarat ministrul Apărării, Mihailo Fedorov, adăugând că, dacă rușii ar pierde 50.000 de soldați pe lună, războiul ar fi nesustenabil pentru Moscova.

Kievul are inițiativa. Deocamdată

Dar asta nu înseamnă că Ucraina nu este în pericol - a anunțat anterior că se pregătește pentru noi atacuri rusești. În atacul de weekend, Rusia a trimis în Ucraina racheta hipersonică cu rază medie de acțiune Orešnik, zeci de rachete și proiectile și sute de drone.

Se spune că rușii pregătesc o ofensivă de vară și este, de asemenea, posibil ca Kremlinul să se angajeze într-o altă campanie de recrutare nepopulară pentru a consolida atacurile.

Cu toate acestea, Kievul își menține mai mult sau mai puțin pozițiile pe front după ce rușii au fost obligați să își anuleze planurile pentru ofensiva de primăvară.

Ucrainenii avertizează în prezent că linia frontului s-ar putea extinde spre nord. Vorbesc despre posibile atacuri rusești care ar putea veni dinspre regiunea rusească Briansk sau chiar de pe teritoriul Belarusului. Din această cauză, își consolidează granița de nord.

Kievul și-a îmbunătățit, de asemenea, raportul victimelor în luptă la 1:5, a declarat președintele finlandez Alexander Stubb. Secretarul de stat american Marco Rubio a reiterat acest lucru la Fox News, spunând că Ucraina are „cele mai puternice forțe armate” din Europa.

Pe linia frontului, Ucraina a reușit să creeze acum o "zonă a morții" cu o adâncime cuprinsă între 10 și 15 kilometri, în care forțele rusești practic nu pot avansa fără a fi expuse constant atacurilor cu drone.

De asemenea, dronele ucrainene atacă acum în mod curent ținte din interiorul Rusiei - aerodromuri militare, fabrici, infrastructură energetică, depozite de muniții și centre logistice.

Rușii nu eșuează doar pe front, ci și pe plan intern în respingerea atacurilor cu drone ucrainene, care vizează în principal rafinăriile de petrol, terminalele, depozitele și aerodromurile militare rusești.

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes